Aproape 40 de de ofițeri, agenți de poliție și jandarmi au lăsat uniformele acasă și s-au întrecut în abilități interpretative și artistice, pe scena Centrului Cultura “Mihai Eminescu” din Târgu Mureș, cap de listă fiind solistul de muzică populară Ionuț Sidău, despre care puțini știu că este inspector de poliție.

Cântăreții din Poliție și Jandarmerie au renunțat la uniforme și au trecut la microfon, la festivalul dedicat lor
Festivalul Național al Artiștilor Amatori din Ministerul de Interne”

La fel, cu inima împărțită în două, pasionați și de meseria lor, dar și de muzică, Dorica Anghelescu, Maria Stroia, Nicolae Datcu, Marius Zgăianu, Claudia Iuga, Alina Buncianu și Adrian Bența au urcat, la rându-le, pe scena festivalului, unii dintre ei acompaniați de Ansamblul Artistic al MAI, “Ciocârlia”. De asemenea solistul de muzică populară, de asemenea ofițer, Lupu Rednic

Printre polițiștii cu poftă de cântat s-a aflat și agentul șef de investigații criminale Nelu Diaconu (Poliția Brezoi), solistul care duce mai departe legendarul nume ale rockului Prometeu și unul din artiștii care, în timpul liber, a pus umărul la crearea Festivalului de blues de la Brezoi, de pe scena căruia nu lipsește în niciun an.

La ediția de anul trecut a festivalului polițiștilor, Ioan Diaconu a câștigat premiul I la secțiunea pop-rock și locul al II-lea la secțiunea folk, cu o trupă constituită ad-hoc – a cântat cu Narcis Ovidiu Iorga, Adrian Iulian Dumitrescu (ambii de la IPJ Sibiu) și Alina Maria Radu (centrul chinologic Sibiu).

72339037_1168450046694056_6707781581026623488_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații