Care sunt alimentele la care nutriționista Mihaela Bilic nu poate renunța . „Nici eu nu reușesc. Am încetat să mă mai învinovățesc”

Comentează
Arhiva foto

Mihaela Bilic este una dintre cele mai apreciate nutriționiste și autoarea cărtii „Foamea Sufletului”. Ea a recunoscut pentru prima dată că are perioade în care mănâncă emoțional. Pâinea este una din marile ei bucurii.

„Francezii îl numesc EME (n. red.: prescurtare de la „envie de manger emotionnelle”), e un fel de pornire, impuls, când din punct de vedere emoțional nu ești echilibrat și te duci spre mâncare.

E foarte interesant că dacă la început, acum vreo zece ani, aveam impresia că e o greșeală și nu trebuie să mâncăm decât de foame, iar mâncatul emoțional trebuie interzis și e ceva rău, pe măsura ce medicina și psihologia/psihiatria a evoluat, ne-am dat seama că mâncatul emoțional trebuie mai degrabă permis și asumat. Să facem un echilibru între mâncatul de foame și mâncatul emoțional.

Mâncatul emoțional să ne tragă un semnal de alarmă pentru nevoi ale sufletelui nostru care n-au fost satisfăcute. Când pornești și realizeazi că nu ți-e foame, acest mâncat emoțional să te ajute să îți pui întrebarea dacă nu cumva ai avut o zi prea grea, prea obositoare.

Poate nu ai avut prea multă răbdare cu tine apare instinctul ăsta să te duci spre mâncare, că despre asta e vorba.

Natura știe că mâncarea e o sursă de bine și noi compensăm, neutralizăm prin mâncare emoțiile negative pe care nu le-am conștientizat. Mâncatul emoțional poate fi un instrument în înțelegerea propriei noastre ființe.

Dacă am ajuns să mâncăm emoțional înseamnă că am exagerat, n-am avut grijă de noi și, în ultimă instanță, corpul nostru cere mâncare acolo unde nu am fost niște părinți buni pentru noi”, a declarat Mihaela Bilic, pentru Fanatik.

Alimentele la care Mihaela Bilic nu poate renunța

Mihaela Bilic dezvăluie pentru prima oară care sunt alimentele ei preferate, la care nu poate renunța. Nutriționista e înnebunită după brânzeturi, unt și salamul de Sibiu.

„Mâncatul emoțional la mine însemna, culmea, sandwich-uri, probabil din copilărie era o chestiune de răsfăț, pâine cu unt și cu salam de Sibiu sau pâine cu unt și cu cașcaval sau pâine cu unt și cu sare. Pentru mine, pâinea, în general, îmi bucură sufletul.

Când îmi fac două sandwich-uri, știind clar că nu îmi este foame, e această bucurie de a mânca un lucru care îmi place și îmi face bine. Am încetat să mă mai învinovățesc pentru mâncatul emoțional. Dacă noi mâncăm emoțional și ne simțim vinovați, ne otrăvim și ne blocăm posibilitatea de a fi fericiți, bucuroși și echilibrați”, a spus Mihaela Bilic pentru sursa citată.

Eu mănânc foarte puțin și tot ce-mi place. Mănânc făinoase, îmi plac mult. Mănânc pâine, mănânc carne, sunt foarte carnivoră, mai rar pește. Nici eu nu reușesc, știu că e de două ori pe săptămână recomandat, dar nu reușesc.

Și, în rest, ciorbe, pentru că țin stomacul plin și nu îngrașă. Dacă ar fi să aleg, aș mânca pâine cu brânză toată viața și nu m-aș plictisi”, a completat Mihaela Bilic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate