Dinu și Deea Maxer au divorțat în secret după 18 ani de căsnicie. Cei doi au făcut dezvăluiri despre despărțire, după ce au pus la punct toate detaliile legate de creșterea copiilor și au semnat actele de divorț. Printre altele, artistul a spus și ce reacție a avut Andreas, fiul lui de 11 ani, atunci când a auzit despre decizia părinților.
Dinu Maxer a clarificat lucrurile, în cadrul emisiunii prezentate de Cristi Brancu la Prima TV, și a spus care au fost cuvintele fiului său când a aflat că părinții lui se despart, după 18 ani de relație. „Tati, e mai bine așa (n.r. să divorțeze). Că nu vă mai certați”, mărturisit Dinu Maxer.
„Avem tutelă comună. Băiatul a vrut să rămână la mine, fetița la mama ei. Noi stăm la doi, ele stau la 5, casa fetelor, casa băieților.
Deea a cumpărat un apartament și aici e șocul pe care l-am resimțit din vorbele celorlalți. S-a mutat pe aceeași scară, în același bloc, da! Noi am gândit totul pentru copii. Mulți or sa spună că nu e adevărat”, a spus Dinu în cadrul emisiunii Exclusiv VIP cu Cristi Brancu.
Cei doi au împreună doi copii, o fetiță de 3 ani și un băiat de 11 ani. La scurt timp după ce artistul a explicat motivele care au dus la despărțire, Deea a avut prima reacție.
Deea Maxer a ținut să confirme toate dezvăluirile făcute de fostul ei soț, iar la final i-a mulțumit pentru sinceritatea de care a dat dovadă.
„Vreau să confirm cele spuse de Dinu și să îi mulțumesc pentru sinceritate și transparență”, a susținut Deea Maxer, potrivit Cancan. Interpreta a mărturisit că ea și fostul partener au devenit incompatibili din mai multe puncte de vedere.
„Ne-am schimbat și am ajuns să devenim incompatibili în principii, dorințe, vise, mentalități, implicare, forță de muncă. Eu am crescut alături de Dinu și îi sunt recunoscătoare. Sunt convinsă că vom putea să rămânem prieteni pentru a ne crește copiii în continuare”, a mai spus Deea Maxer, la TV.
Deea și Dinu Maxer s-au despărțit 18 ani de relație. Actele de divorț le-au semnat chiar în ziua în care au anunțat separarea, pe 28 martie, și tot atunci au stabilit să aibă custodie comună pentru cei doi copii ai lor.