Mihaela Rădulescu face sacrificii mari ca să fie în formă. Fosta realizatoare a emisiunii „Duminica în familie” își alege cu atenție alimentele pe care le mănâncă, face sport zilnic, merge frecvent la tratamente de înfrumusețare și doarme în fiecare noapte câte 8 ore.
„Eu cred în somn. Dorm, zic eu, sănătos și aproape cu sfințenie cele 8 ore. Cred foarte mult că somnul ne repară psihic și, de ce nu , și la ten. Nu pierd nopțile decât foarte rar, în rest sunt în pat odată cu fiul meu, Ayan, hai să zicem cu o oră mai târziu decât el, și ne trezim amândoi la 7 dimineața”, a spus Mihaela Rădulescu pentru emisiunea „D-Paparazzi”, difuzată duminică, la Kanal D.
Se mărită?
Mihaela Rădulescu a vorbit și despre viața personală și a dezvăluit că nu ar spune „nu” unei noi căsătorii.
„Tot timpul mi-am dorit o familie. Fac şi eu ca bunica: încerc de câte ori îmi vine”, a spus aceasta.
Mihaela Rădulescu a fost căsătorită de trei ori, în 1989 cu Bogdan Rădulescu, al cărui nume l-a şi păstrat, numele ei de fată fiind Ţiganu. Apoi, în 1997, s-a căsătorit cu Ştefan Bănică Jr., de care a divorţat acuzându-l că a înşelat-o, iar ultimul mariaj a fost cu omul de afaceri Elan Schwarzenberg. Cei doi s-au căsătorit în 2004 şi au divorţat în 2008. Mihaela are împreună cu ultimul soţ un băieţel, Ayan. Din 2008 formează cu cuplu cu prezentatorul tv Dani Oţil, care este cu 11 ani mai tânăr decât ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_71aeabb386e03b333ce8cbf612ba6d4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_d30d560889229d6f3dda01271cbca8b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1c7005a8a3acab6fd2bc872d90492d67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c6efb92ef52f84651a8a6a07aea8fb6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_1ac09438fd858d50f516f92e82d2156e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_42be93ce70ff4a9e748e9a289041ab22.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c6bd469771bfd674cdedea0a66a0c198.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.