Cel mai probabil, anul acesta pentru mulți Paștele este sărbătorit fără cei dragi, iar mesele de prânz nu mai sunt la fel de pline de sentimente ca în anii precedenți. Este cazul și Otnielei Sandu, fosta concurentă de la “Ferma. Un nou început”, care își aduce aminte cu regret de Paștele de anul trecut, zi care a prins-o în libertate, pe o insulă, admirând marea.
“Anul trecut pe vremea asta alergam foarte mult, făceam câte 10-15 km prin parc. Aveam un super proiect care mă ținea în priză și mă pregăteam să plec în Cipru, unde mi-am petrecut Paștele și încă o săptămână după. Anul ăsta…Visez la perioada aia și la statul ăla de la terasa apartamentului unde locuiam. Era la înălțime, undeva pe faleză și se vedea marea și multe vaporașe care treceau. Acolo îmi beam cafeaua. Acum stau la geamul apartamentului cu o cafea pe care o fac eu. Am învățat, după mai multe zile de rateuri. Visez la ziua în care o să se termine nebunia asta. Îmi este dor, dor de nepoții mei, de prieteni și de încă două-trei persoane dragi sufletului meu. Visez la clipa în care o să încep proiectele legate de actorie, visez la urcatul pe munte, la proiecte, agitație, festivaluri. La libertate și la multe alte lucruri pe care nu le-am observat până acum. Dar cel mai mult îmi este dor de clipă în care o să ies pe stradă fără masca și mănuși și o să pot simți aerul pe piele și soarele pe față, fiind în siguranță. A, și am început să gătesc aproape zilnic, comedie în bucătărie”, a declarat fosta concurentă de la “Ferma. Un nou început” pentru Libertatea.