Evenimentul a avut loc la o biserică de lângă Bucureşti, iar la ceremonia de creştinare au participat familia şi prietenii apropiaţi.
„A fost un moment emoţionat, aşa cum este pentru fiecare părinte. Catinca a fost foarte cuminte, curioasă de tot ce i se întâmplă”, a declarat Mihai.
Evenimentul a fost sărbătorit apoi la un restaurant din Capitală, unde Elwira şi Mihai şi-au aşteptat toţi prietenii. Invitaţii au fost întâmpinaţi de un candy bar delicios, plin de acadele, macarons şi brioşe frumos colorate Printre cei prezenţi la petrecere s-au numărat Dana Rogoz, Adela Popescu şi Radu Vâlcan, Laura Cosoi, Andra, Ştefan Bănică, Nicoleta Luciu, Nea Marin şi Edi Stancu împreună cu baletul pe care îl coordonează.
Printre invitaţii speciali s-a numărat şi Pavel Bartoş. Prezentatorul de la Românii au talent a venit împreună cu frumoasa sa familie. Bartoş se laudă cu talentul său de soţ şi tată de familie. Are o relaţie trainică cu soţia sa, Anca (35), şi se mândreşte cu cele două fiice, Eva (9) şi Rita (4).
Cu asemenea oaspeţi, petrecerea s-a încins imediat. Ringul a fost invadat în prima fază de elevii Academiei de dans „Mihai Petre” care, pe lângă o demonstraţie făcută special pentru profesorii lor, au avut grijă ca niciunul dintre invitaţi să nu stea prea mult timp pe scaun. Pentru că într-una dintre ediţiile de la „Românii au talent” Mihai a fost cucerit de concurentă care a cântat şi a dansat pe o piesă a Shakirei, Pavel Bartoş a ţinut să îi facă o dedicaţie specială şi l-a invitat la o demonstraţie de dans pe ritmuri latino.
Elwira i s-a alăturat imediat spre bucuria celor prezenţi, care s-au strâns imediat în jurul ringului. Nicoleta Luciu a fost prezentă nu doar în calitate de prietenă, ci şi de artistă, frumoasă brunetă încingând atmosfera cu câteva dintre hiturile ei. La fel de provocatoare au fost ţi coregrafiile, Nicoleta avându-i alături de ea pe scenă pe patru dintre foţtii concurenţi de la „Dansez pentru tine”. Responsabili cu buna-dispoziţie au fost şi Max şi trupa Smashed Mosquito, care au molipsit invitaţii cu energia lor nebună.
„A fost o petrecere foarte reuşită şi sunt convins că atunci când va creşte şi va vedea fotografiile, Catinca va fi de aceeaşi părere. Când ai familia şi prietenii alături de tine, succesul unui astfel de eveniment este după părerea mea garantat”, a mai declarat Mihai.
Deşi au trecut abia trei luni de la naştere, Elwira i-a surprins pe toţi cei prezenţi cu o siluetă de invidiat. Într-o rochie roşie lungă, care îi contura perfect linia corpului, fericita mămică a fost o apariţie spectaculoasă, iar complimentele din partea celor prezenţi nu mai conteneau.
Citeşte şi: Adela Popescu, cu DECOLTEU GENEROS la botezul fetiței lui Mihai Petre | FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_17a4042f46b4de05822f26d158f86750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3ce2b3788cd0f58e9c51160a68b55d23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6d8299d74dbfb283527d27b30ef0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2013/03/CC1K1516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/statuia-lui-prometeu-baraj-vidraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/george-simion-acuzat-ca-a-facut-lobby-ca-romania-sa-fie-scoasa-din-visa-waiver--dragos-sprinceana-era-baut-la-interviu-e1776059682716.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ploaie-torentiala-e1776516548941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.