Oana Turcescu a vorbit deschis, într-un interviu pentru revistatango.ro, despre cum a început povestea de dragoste dintre ea și binecunoscutul jurnalist.
„Cred că m-a luat prin surprindere. Nu mă aşteptam să ne potrivim atât de mult. Nu ştiu dacă ţi-a zis, dar noi, din momentul în care ne-am cunoscut, n-am mai dormit unul fără altul. Am avut tentative (râde) şi el venea la miezul nopţii pentru că, pur şi simplu, nu puteam să mă bag în pat fără el. Asta cred că e un miracol, noi aşa am zis de la începutul relaţiei. Iar el probabil că a simţit miracolul ăsta mult mai puternic decât mine, pentru că nu mai credea în a doua şansă”, a declarat Oana Turcescu.
„Când ne-am cunoscut, eu nu ştiam nimic despre el și despre trecutul lui. Sigur că acum sunt foarte mândră de efortul pe care îl depune în fiecare zi în meseria lui de jurnalist, sunt foarte mândră de ceea ce realizează în fiecare zi. Mi-aduc aminte, însă, că în prima sau a doua seară, mi-a întins o cercetare de piaţă despre personajele publice, să aflu alte lucruri despre el. Atunci eu i-am dat-o înapoi şi i-am zis că nu mă interesează nici cine este, nici trecutul lui, mă interesează persoana prezentă, cum e el în relaţia cu mine şi mă interesează ce o să fie de aici încolo”, a adăugat ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_f9f30f27518ad311d2814b20a93611f9.jpg)
„Eu zic că el este omul lângă care vreau să trăiesc”, a încheiat soția lui Robert Turcescu.
Înainte de a se căsători cu Oana Nuțu, jurnalistul Robert Turceascu a aavut o relație cu binecunscuta cântăreață de muzică ușoară Oana Sârbu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_777ba3837695cde622def65073b18403.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8ce438128f277946b92ed35f86d830da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c2503a3ca520d3b1ad3b91e732d8b29f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_99bcb4bffca1985a320d9d7c2aa2adfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0d6f23d604b3d063dc9815e1d64514ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.