Ce s-a întâmplat în culisele concertului susținut de Ștefan Bănică jr la Sala Palatului. Cu cine a vorbit artistul, chiar înainte să apară pe scenă

 14 comentarii

Ștefan Bănică jr a susținut timp de 4 zile la rând concertul său tradițional de Crăciun. Mii de spectatori i-au urmărit show-ul la care a avut invitați numai unul și unul, însă fanii nu au știut până acum și ce s-a întâmplat în culise.

De 20 de ani Ștefan Bănică jr cântă la Sala Palatului, de Crăciun. Ediția de anul acesta a fost una foarte specială, căci alături de el, pe scenă, au urcat cele mai importante persoane din viața lui: e vorba despre Lavinia Pîrva, soția lui, Radu Ștefan Bănică, băiatul cel mare, și Violeta, fiica lui și a Andreei Marin.

Mii de spectatori s-au bucurat în cele patru zile de show-ul pus în scenă, de melodiile lui Ștefan Bănică jr, care, ca de fiecare dată, a schimbat mai multe ținute. Cea cu care a impresionat cu adevărat a fost compusă dintr-un costum auriu, la care a asortat o cămașă neagră și pantofi închiși la culoare.

Ștefan Bănică jr, în culisele concertului de la Sala Palatului

Fanii l-au aplaudat la scenă deschisă, însă, până acum, nu au aflat și ce s-a întâmplat în culise. Într-un clip video postat de Ștefan Bănică jr pe Facebook, artistul e surprins în culisele concertului, pregătindu-se să intre pe scenă.

Ultima persoană cu care stă de vorbă înainte să apară în fața publicului e un membru al echipei sale. Artistul primește ultimele instrucțiuni înainte de a începe concertul. E filmat punând câteva întrebări, iar apoi aprobă informațiile primite de la colegul său.

La un moment dat, Ștefan Bănică jr e surprins cu zâmbetul pe buze, anunțând că acesta e concertul cu numărul 20, adică de 20 de ani cântă înainte de Crăciun la Sala Palatului.

Lavinia Pîrva, moment inedit pe scenă, alături de Ștefan Bănică jr

Ștefan Bănică jr a pregătit multe surprize pentru fanii săi la concertul aniversar de Crăciun, iar Lavinia Pîrva s-a aflat printre invitații speciali. Cei doi soți au cântat împreună pe scena de la Sala Palatului, iar momentul a fost unul extrem de emoționant. Ștefan Bănică junior și soția lui au cântat împreună piesa „Doar un Crăciun cu tine”.

„Emoție, magie, suspans, lacrimi de bucurie, iubire, pasiune, nostalgie și multe alte emoții pe care nu le pot exprima în cuvinte. Asta am simțit aceste zile cântând alături de Ștefan Bănică în concertul aniversar de Crăciun, 20 de ani! Să ne țineți pumnii și în această seară…”, a fost mesajul pe care Lavinia Pîrva l-a scris, în dreptul unei imagini unde apare alături de Ștefan Bănică jr în timpul concertului.

Fanii s-au bucurat să o vadă pe Lavinia Pîrva alături de soțul ei pe scenă și au apreciat momentul pe care l-au avut. „Mă bucur să vă aud cântând împreună”, „Așa da, frumoșilor! Îmi place să vă văd așa”, „Un duet mult așteptat și îndelung aplaudat și în a patra seară, iar momentul inedit de la final cu cel mic a înduioșat pe toată lumea”, „Am fost la concert azi. Frumos! Ai un soț care e admirat de un public larg”, au fost o parte dintre mesajele celor care îi îndrăgesc pe cei doi artiști.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Irinel 14.12.2023, 14:25

    Felicitari!Bravooooo!Imi place de ei!

  • Avatar comentarii

    Narcisu 14.12.2023, 14:44

    Un concert odată pe an este Crăciunul..?

  • Avatar comentarii

    Simona.T 14.12.2023, 16:52

    Foarte frumos!! felicitari pentru intreaga activitate

  • Avatar comentarii

    MoSi202 14.12.2023, 20:14

    Felicitări pentru întreaga lui activitate artistică !

  • Avatar comentarii

    Alex.59 14.12.2023, 20:46

    Mie mi-a plăcut momentul în care Bănică Junior și Radu Ștefan l-au evocat și pe Bănică Senior în piesa "Cum am ajuns să te iubesc"..! ?

ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:56
Fraudă cu TVA de 410.000.000 de euro în Europa: peste 300 de percheziții în 8 țări, 62 de suspecți reținuți. Cum funcționa schema și ce rol are România în ancheta EPPO
07:41
Șeful Ryanair avertizează că prețul combustibilului pentru avioane va rămâne ridicat în următoarele luni
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește