La numai câteva zile de la moartea Ionelei Prodan, Anamaria Prodan și-a aniversat una dintre fiice. deși are sufletul rupt în bucăți, impresara i-a făcut urări publice fiicei sale.
Impresara Anamaria Prodan trece prin cea mai neagră perioadă din viața sa, după moartea mamei sale, interpreta de muzică populară Ionela Prodan. Devastată de durere, Anamaria Prodan n-a închis ochii până la cinci dimineața în ziua în care a înmormântat-o pe cea care i-a dat viață.
Cu toate acestea, la numai câteva zile după ce și-a condus mama pe ultimul drum, Anamaria Prodan și-a aniversat una dintre fiice, Rebecca Dumitrescu, care a împlinit 19 ani. Vedeta are două fete din primul mariaj, Rebecca și Sarah, și un băiat, Laurențiu Junior, din căsnicia cu antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf.
Chiar dacă trece printr-o mare suferință, Anamaria Prodan i-a făcut urări publice fiicei sale, Rebecca, pe contul său de pe o rețea de socializare.
"#la mulți ani? #rebecca #mamă mândră #îmi iubesc fiica❤️", a menționat Anamaria prodan pe internet.
Prietenii virtuali i-au transmis și ei mesaje cu tot felul de urări, dar au și încurajat-o pe impresară să depășească clipele grele prin care trece.
"Mulți ani frumoși pentru rebecca, iar ție puterea de a trece peste încercările vieții!", "Să îți trăiască copilașii, Ana, sunteți o familie minunată. Dumnezeu să îți dea putere și să nu uiți că mama ta vrea să te vadă o luptătoare și o puternică în continuare. Să nu bagi răutățile și lumea rea în seamă", i-au transmis internauții Anamariei Prodan.