"Făniță cântă la pian, la muzicuță, la tobe... Îi place muzica. Sper să devină artist. Doamne ferește, să ajungă inginer!", a spus Carmen Olteanu, iubita lui Mădălin Voicu, miercuri, în emisiunea "Happy Hour", de la Pro TV.
Pictorița Carmen Olteanu nu vrea să devină doamna Voicu. Deși dirijorul a divorțat pentru ea, după 20 de ani de căsnicie, artista mărturisește că nu se gândește să pășească la altar.
"Nu cred în instituția căsătoriei, nu am cum să cred! Nu asta e important. Nu contează dacă ai sau nu acte, stai cu un om cât se poate. Nu mă căsătoresc și nici nu-mi voi schimba numele niciodată", a spus Carmen Olteanu.