Ani la rând, Teo Trandafir s-a luptat cu kilogramele în plus şi cu problemele de sănătate derivate din excesul ponderal. Soluţia salvatoare a fost o intervenţie chirurgicală de micşorare a stomacului, care a ajutat-o pe vedeta Kanal D să dobândească silueta la care a visat toată viaţa. “Acum, mănânc orice, absolut orice, dar în cantităţi foarte mici, pentru că mă satur imediat. De exemplu, dimineaţa mănânc o felie mică de pâine cu ce vreau eu - îmi place foarte mult pateul de ton -, la prânz, un pic de grătar sau un pic de legume, iar seara, ce se nimereşte. Mănânc şi noaptea, că mă trezesc de foame, dar atunci, în loc de masă, prefer un pahar cu suc de roşii sau un pic de sana degresată. Ceva care să poată fi considerat şi mâncare, şi băutură în acelaşi timp, fiindcă mai important este să mă hidratez, nu să mănânc’’, ne-a declarat Teo.
Recent, prezentatoarea a ajuns din nou pe mâna medicilor, care i-au reconstruit peretele abdominal cu o plasă mare, introdusă laparoscopic. Prin urmare, deocamdată nu se pune problema de efort fizic. “Încă nu fac sport, pentru că am făcut o operaţie în urmă cu puţină vreme. Durerile sunt încă însemnate, dacă nu sunt atentă sau forţez, dar mă simt perfect, încerc să nu mai merg cocoşată, pentru că din cauza durerilor mă cam cocoşasem”, ne-a mărturisit ea.
Andreea a postat pe Facebook o poză cu ea muncind din greu la sală, sub supravegherea antrenoarei ei, Raluca
Cu excepţia perioadelor când a fost însărcinată, Andreea Esca nu a avut mari fluctuaţii de greutate. Vedeta ştirilor PRO TV a reuşit să-şi menţină silueta armonioasă făcând mişcare constant. “Fac sport, de trei ori pe săptămână, merg la pilates. Asta se întâmplă de vreo patru ani şi jumătate încoace, îmi place foarte mult şi o să continui”, ne-a dezvăluit ea. În ceea ce priveşte alimentaţia, susţine că încearcă să păstreze un echilibru. Ce-i drept, nu îi iese întotdeauna. “Mănânc orice, dar sunt atentă să nu exagerez. Mă mai îngraş câte 3 kg, apoi sunt atentă să le dau jos şi tot aşa. Nu fac eforturi foarte mari”, a precizat vedeta, care acum arată senzaţional.