Ca în fiecare an, premiile Screen Actors Guild (SAG) 2016, transformă covorul roșu într-un podium pe care actrițele încearcă să impresioneze cu ținutele lor, care, culmea, nu sunt cele mai spectaculoase pe care le au. Cele mai inspirate din ele au fost lăudate intens de presa internațională.
Cuprins:
Deși nu este un eveniment cu greutatea Globurilor de Aur sau a Oscarului, SAG reunește la fel de multe personaje și încercări de a ieși în evidență în fața presei și a publicului. Și asta în condițiile în care actrițele își păstrează cele mai spectaculoase rochii pentru celelalte gale, mai importante. Vanity Fair spune că vedetele folosesc ocazia pentru a testa anumite ținute neconvenționale, ceea ce face evenimentul și mai interesant din punct de vedere vestimentar.
Actrița care a jucat rolul lui Daenerys Targaryen, în ”Game of Thrones” a făcut senzație într-o rochie de un roz delicios, întorcând toate capetele.
Arya Stark, din ”Game of Thrones”, este o prezență din ce în ce mai agreabilă pe covorul roșu. Are doar 18 ani, însă deja face senzație atunci când își face apariția.
A ales o rochie lungă, destul de cuminte, pentru a nu greși. Ea a fost inclusă la capitolul bine îmbrăcate, de către publicațiile americane.
A ales o ținută cu vedere la bustul ei impresionant. Deși, spun criticii de modă, ar fi putut alege și coafură spectaculoasă, care să fie în ton cu ținuta, per total, vedeta a strălucit.
A purtat una dintre cele mai spectaculoase rochii. Fresh, proaspătă și emanând energie, ținuta a atras toate privirile.
A fost una dintre cele mai sexy apariții de la SAG 2016. Vedeta a ales o rochie de un roz tare, cu o croială care i-a pus în evidență bustul generos.
Premiile Screen Actors Guild 2016 au avut loc sâmbătă seara, la Los Angeles. Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Leonardo DiCaprio pentru rolul din ”The Revenant” și este cu un pas mai aproape de câștigarea unui premiu Oscar.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Leonardo DiCaprio
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal: Brie Larson
Premiul pentru cea mai bună distribuție: ”Spotlight”
Premiul pentru cel mai bun actor de comedie: Jeffrey Tambor
Cea mai bună distribuție într-un serial dramă: „Downtown Abbey”
Cea mai bună actriță într-o serie comedie: Uzo Aduba
Cel mai bun rol femenin într-o miniserie TV: Queen Latifah
Cea mai bună distribuție într-un serial de comedie: ”Orange is the new black”
Cel mai bun actor într-o serie dramă: Kevin Spacey
Cel mai bun actor într-o miniserie TV: Idris Elba
Cea mai bună actriță într-un serial dramă: Viola Davis
Fotografii: Hepta