Lacrimile de fericire se împletesc cu promisiunile într-un dans al iubirii care transmite emoția din inimile concurenților până în casele telespectatorilor care urmăresc fiecare poveste de dragoste construită la „Mireasa”. Al doilea cuplu s-a logodit în emisiunea care unește sufletele dornice să pornească pe drumul vieții împreună, iar momentul a fost spectaculos. 

Emily Mihai și Liviu GhermanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Într-un cadru idilic, la mare, Liviu Gherman și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe femeia care i-a pus inima pe jar încă de la începutul sezonului. El și Emily Mihai au avut una dintre cele mai interesante legături din Casă, căci au încercat să se țină departe unul de celălalt, însă sentimentele puternice pe care le nutresc au triumfat. 

Cererea în căsătorie a venit și cu o declarație de iubire superbă, în care concurentul i-a făcut viitoarei sale soții câteva promisiuni. „Ți-am făcut niște promisiuni și o să le repet. Îți promit să fiu lângă tine la bine și la rău și să te iubesc cât pot eu de mult. Nu te voi răni niciodată, nici măcar cu o vorbă! Toate promisiunile acestea o să vreau să le legăm. Am o întrebare în minte. Emily, vrei să fii soția mea?”, i-a spus Liviu Gherman alesei sale, vizibil emoționat.

Răspunsul nu a întârziat să apară, iar Emily Mihai a făcut, la rândul său, o declarație emoționantă: „Da, vreau! Te iubesc mult și promit că o să încerc să te fac cel mai fericit om”.

Cererea în căsătorie a stârnit emoții puternice printre ceilalți concurenți, iar Liviu Gherman și Emily Mihai au retrăit momentul. Simona Gherghe, gazda emisiunii, i-a felicitat pe cei doi: „Felicitări, să fie într-un ceas bun! Foarte frumos a fost momentul. S-a văzut că erați foarte emoționați”.

Finala „Mireasa” are loc pe 19 decembrie

De asemenea, pe 5 decembrie, cuplurile care își doresc să se căsătorească în finala acestui sezon de la Mireasa, care va avea loc pe 19 decembrie, vor depune actele la Starea Civilă. Astfel, Denisa Dărvărescu și Cristian Rădulescu, Adin Grădinaru și Lavinia Ilieș, Liviu Gherman și Emily Mihai și Alex Ifrim și Florina Crețanu au anunțat în ediția de astăzi că își doresc să facă pasul cel mare în emisiune. 

Emisiunea Mireasa poate fi urmărită, de luni până vineri, de la 14.00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.