Actorul Christian Bale îi interzice fiicei sale în vârstă de cinci ani să-i calce pe urme şi să fie un copil-vedetă, susţinând că ar trebui să poată să facă şotii şi greşeli la vârsta copilăriei, departe de lumina reflectoarelor.
Actorul avea doar 13 ani când a fost distribuit de Steven Spielberg în "Imperiul soarelui/ Empire of the Sun" şi spune că ar fi vrut să se mai bucure de copilărie înainte să devină vedetă, notează Mediafax.
"Nu mi-a plăcut asta. Nu era de mine deloc. Unii oameni se descurcă, dar mie mi s-a părut un chin şi a fost jenant. (...) A fost plăcut să călătoresc, au fost plăcute şi experienţele prin care am trecut, dar, dacă cineva din familia mea - nepoatele sau fiica mea - ar dori să înceapă la o asemenea vârstă, le-aş acorda încredere şi le-aş sprijini în realizarea visurilor lor, dar le-aş spune: «Nu, în niciun caz, nu ca o profesie»", a spus Bale.