Dinu Popescu e una dintre cele 10 ispite masculine de la „Insula Iubirii”, sezonul 6. Show-ul de la Antena 1 a fost filmat în Thailanda, iar Radu Vâlcan este prezentatorul și de data aceasta.
Licenţiat în psihologie, Dinu Popescu are 29 de ani și e scriitor. Bărbatul obişnuieşte să studieze oamenii şi relaţiile dintre ei. Va face asta încă din primele zile pe Insula Iubirii, reuşind astfel să atragă deopotrivă prietenii şi antipatii.
Dinu a pornit în această aventură determinat să pună în practică ceea ce a învăţat în tot acest timp.
Noul sezon le va aduce telespectatorilor o mulţime de surprize. Noi poveşti de viaţă, mai multe ispite, noi locaţii şi mult mai multe provocări, sunt doar câteva dintre ingredientele celui mai nou sezon Insula Iubirii. Două resorturi exclusiviste de pe Coconut Island, o locaţie de-a dreptul spectaculoasă şi cu totul nouă, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să aleagă între relaţie şi tentaţie, la Insula Iubirii.