Mihai Albu iubește din nou, la zece ani de la divorțul de Iulia Albu. Designerul de pantofi nu a vrut să dea prea multe detalii despre femeia din viața lui, însă a recunoscut că au planuri împreună. Mai mult, acesta a publicat imagini cu iubita lui pe contul de socializare.
Mihai Albu a surprins pe toată lumea cu cele două fotografii postate aseară pe contul său de Facebook, cu el și iubita lui.
„Bucureștiul de la etajul 21… noaptea”, a scris celebrul designer de încălțăminte. Internauții i-au trimis zeci de mezaje. „Viața merge înainte și trebuie să ne bucurăm”, „Să fiți fericiți!” și „Cine e frumoasa doamnă?” sunt doar câteva din mesajele lăsate de prieteni și de fani.
Mihai Albu a dezvăluit că trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de o femeie cu care deja își face planuri de viitor.
„Ne înțelegem foarte bine și avem planuri pentru un viitor împreună. Nu doresc să spun mai mult, pentru că nu este persoană publică”, a declarat Mihai Albu pentru Ego.ro. Potrivit aceleiași surse, iubita lui Mihai Albu este de profesie medic chirurg.