Concurenții au ajuns în casa ”X Factor”. Emoții mari pentru galele live | FOTO

Comentează

Dacă ar fi crezut că emoțiile trăite în audiții, când au urcat pe scena ”X Factor” în fața celor patru jurați, au fost cele mai mari, greul abia a început pentru concurenții care au intrat în galale live.

Aceștia au ajuns în casa ”X Factor” și au început un program intensiv de pregătire pentru ca reprezentațiile lor să fie cu adevărat spectaculoase în prima gală, vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.
Ajunși în casa ”X Factor”, într-un complex rezidențial din nordul Bucureștiului, Teodora Sava, Alina Mocanu, Anton Banaghan, Salvatore Pierluca, Katerina Biehu, Jeremy Ragsdale și membrii trupelor Flashback și Ad Libitum au fost încadrați într-un program riguros. Chiar și așa, pe lângă ore de canto, vizită la stiliști și repetiții, aceștia se distrează și încearcă să se cunoască mai bine unii pe ceilalți.
Concurenții care au ajuns în galele live își pregătesc singuri mesele, socializează și, de cele mai multe ori, serile se încheie în mini-concerte improvizate în casa ”X Factor”.
Niciunul nu uită însă miza importantă a acestei experiențe, așa că încearcă să fie în cea mai bună formă în prima gală live.


”Sunt super fericită! Pentru mine este prima mare scenă și sunt foarte entuziasmată pentru fiecare pas mai departe . O să fac totul la maximum căci sunt oameni care cred în mine și asta e cel mai important”, promite și Katerina.
Și în echipa Deliei emoțiile și-au făcut loc în inimile celor două fete.  ”Nu mă așteptam să trec în galele live, deși mi-am dorit foarte mult. Ascultându-le însă pe colegele mele, nu credeam că este posibil. Eu am niște probleme de încredere și cred că acesta este motivul pentru care mi s-a părut de nerealizat acest lucru”, a mărturisit Alina Mocanu, în timp ce Teodora Sava încă retrăiește acel moment. ”Am trăit o fericire imensă! Și acum când îmi amintesc, încep să râd și să am emoții. Îmi doresc să ajung la inimile pulicului cu vocea mea”, își amintește Teodora.
Ștefan Bănică a încercat să se apropie de cei doi băieți din trupa sa și să le ofere tot suportul de care au nevoie. ”Ștefan m-a sfătuit să am încredere în mine și în momentul meu și asta am făcut. Momentul în care am aflat că am trecut în galele live a fost cu adevărat înălțător și am visat mult timp la el”, își amintește emoționat Anton Banaghan. Și pentru colegul său din echipa Bănică, miza este una extrem de mare. ”După toate sacrificiile pe care le-am făcut, faptul că am ajuns până în această etapă îmi dă mari satisfacții. E o victorie pentru mine și pentru cei dragi mie, care au crezut în mine în tot acest timp”, spune și Pierluca Salvatore.
Și grupurile lui Carla’s Dreams, iau această perioadă din viața lor foarte în serios și speră să acumuleze cât mai multă experiență. ”Am simțit parcă am bătut la o ușă și, după a doua oară, ea s-a deschis. Dar înăuntru era foarte întuneric și nu știam ce să mă aștept să găsesc acolo. Sper ca stăruința mea de a simți ceea ce cânt mă va ajuta să fiu sprijinit de oameni”, a mărturisit Danil Murzac, unul dintre cei trei membri ai trupei Flashback. Danil, dar și colegii săi Max Fall și Ștefan Condrea au mai fost la ”X Factor”, așa că speră ca acum să își ia revanșa.
Flashback și Ad Libitum au reușit să lege o prietenie strânsă, chiar dacă știu că în prima gală mentorul lor va fi nevoit să aleagă doar o trupă care să rămână în concurs, iar cealaltă va intra la votul publicului pentru a fi salvată. ”Cred că ceea ce facem noi place publicului și mi-aș dori ca piesele cărora le dăm viață și carisma noastră să ne ajute să ajungem în marea finală”, spune Vlad Morar, unul dintre cei patru componenți ai trupei Ad Libitum.
După dueluri, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams, cei patru jurați de la X Factor, au ales fiecare doar doi dintre cei patru concurenți care au trecut de Bootcamp, astfel că doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare.




Astfel, Anton Banaghan, Salvatore Pierluca, Jeremy Ragsdale, Katerina Biehu, Teodora Sava, Alina Mocanu, Flashback și Ad Libitum vor continua pregătirile pentru gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finaliști, se califică în etapa galelor următorul clasat.

Citește și: REPORTAJ/ Drama unei familii. Moș Crăciun, rugat să vindece de leucemie o fetiță de doi ani și patru luni (FOTO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...