Omul de afaceri Constantin Spak, patronul fabricii de mezeluri cu același nume, a fost găsit mort ieri, în baia din sediul firmei sale din Valea Mare, județul Olt. Constantin Spak este tatăl lui Traian Spak, tânărul cu care cântăreața Andreea Antonescu este însărcinată în opt luni.
Bărbatul de 58 de ani, găsit într-o baltă de sânge de soția lui, și-a înfipt de trei ori un cuțit în zona inimii, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt. O ambulanță a ajuns imediat la fața locului, însă eforturile paramedicilor de a-l resuscita au fost zadarnice.
Surse apropiate familiei ne-au declarat că Spak avea credite la bănci în valoare de circa două milioane de euro, iar din cauza restanțelor, instituțiile de credit i-au pus sechestru pe unele dintre abatoarele companiei. Necazurile legate de bani nu erau singurele care-i făceau viața grea omului de afaceri. Acesta avea mari probleme de sănătate, în vara anului trecut suferind un transplant de ficat.
Constantin Spak avea trei copii – doi băieți și o fată. Fiul cel mare s-a însurat anul trecut, iar soția lui e acum însărcinată. Cel mic, Traian, urma să se însoare la vară cu Andreea Antonescu (și ea gravidă), imediat după nașterea fetiței lor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.