„Casa este acolo unde ne strângem cu toţii. De fiecare dată când am cumpărat o casă, am încercat să fac o afacere. O ţin o perioadă, apoi o vând şi câştig”, a declarat Cornel Tăbăcaru pentru „Poveştiri adevărate”. Aşa a procedat şi atunci când fiica lui a fost la facultate în America: a achiziţionat un imobil cu patru apartamente, pe care le-a închiriat, unul păstrându-l pentru fata lui, iar după terminarea studiilor acesteia, l-a vândut cu un câştig substanţial.
„Am CEA MAI TARE camera de pe TITANIC”. Milionarul român Cornel Tăbăcaru a început aventura vieţii lui!

Nu este un om pretenţios, nu-i place grandomania, în schimb confortul  primează . „Nu o să mă vedeţi pe mine niciodată suferind de grandomanie. La mine merge vorba aia: să fie cât îi stă bine haiducului”, a mai povestit volubil, milionarul.

Cornel Tăbăcaru este un milionar atipic, care nu se sfieşte să se îmbrace de la reduceri, să poarte o pereche de papuci până se uzează şi să stingă lumina atunci când iese dintr-o încăpere.
Cornel Tăbăcaru, milionarul care a refăcut traseul Titanicului, a fost patronul ultimei fabrici Trabant
Chiar dacă e milionar încă din anii 90, Cornel Tăbăcaru (62 de ani) nu e prea cunoscut în ţară. Numele lui a ajuns la urechile românilor abia după ce, la mijocul acestei luni, a refăcut călătoria Titanicului, la 100 de ani de la scufundarea luxosului vapor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.