Într-un interviu acordat site-ului eva.ro, Cove a vorbit relaxat despre proiectele profesionale, însă a preferat să nu fie ca o carte deschisă atunci când a venit vorba despre viața amoroasă.
Întrebat cât de mult s-a schimbat Oana Zăvoranu față de perioada în care nu era vedetă și forma un cuplu cu el, artistul a spus: „Este un subiect despre care prefer să nu vorbesc, aparţine trecutului îndepărtat… Şi nu am făcut vedetă pe nimeni”.
Dacă despre Zăvo a preferat să nu-și amintească, nu la fel a procedat când a venit vorba de fosta soție, Maria Movileanu, cu care are un copil.
„Suntem doi părinţi care îşi doresc ce e mai bine pentru copilul lor. Eu şi Maria avem o relaţie de prietenie”, a spus vedeta Kanal D.
În prezent, Cove dă de înțeles că a întâlnit femeia perfectă.
„Da, am o relaţie de câţiva ani şi totul e foarte bine între noi. Femeia perfectă este femeia care îţi creează o stare de bine, indiferent de loc şi de situaţie. Sexul este foarte important într-o relaţie, aşa cum e important într-o relaţie să comunici foarte bine cu partenerul şi să-ţi facă plăcere să petreci timpul alături de acesta”, spune acesta.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Helmut Duckadam a murit. Eroul de la Sevilla avea 65 de ani
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
”Duckadam n-are bani de medicamente!” Cum a răspuns premierul Marcel Ciolacu în urmă cu o lună. Video
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Vremea 2 - 16 decembrie 2024. Nou val de precipitații spre finalul săptămânii. La munte se va depunde strat nou de zăpadă
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie