Şerban Copoţ va avea casa plină de oaspeţi, aşa că se retrage la cratiţă: “De Crăciun fac, printre altele, ceafă sau muşchi de porc cu mere şi stafide ori prepeliţă la cuptor, cu unt şi mirodenii. Desigur că Tedi (n.r. – fiul său în vârstă de patru ani) mă va ajuta. Va pregăti cu mânuţa lui fursecuri sub formă de brăduţi şi oameni de zăpadă”.
Colega lui, Tania Popa, a strigat adunarea finilor, de Crăciun: “Noi avem trei perechi de fini, care locuiesc la Verona, Timişoara şi Bucureşti, iar anul acesta vom reuşi să ne strângem cu toţii, la o vilă din Rânca”.
Florin Ristei va merge în Ajun acasă, la Galaţi, unde mama sa îl aşteaptă cu sarmale şi cozonaci făcuţi de mâna ei. Cezar Ouatu va petrece Crăciunul la Ploieşti, alături de mama şi de fraţii săi: “Abia aştept să mănânc cârnaţii făcuţi de mama şi piftia, şi curcanul la cuptor cu varză. Dar şi să beau vinul fiert făcut de ea. Are o reţetă specială, pe care n-am reuşit să o aflu”.
La rându-i, Nadir este bucuros că acest Crăciun îi va aduce laolaltă pe toţi cei dragi: “Vor veni în ţară sora mea şi familia ei, care locuiesc în Suedia, şi vom fi alături, părinţi şi fraţi. Nu ne vor lipsi de pe masa de Crăciun mielul la cuptor şi cozonacii cu multă nucă făcuţi de sora mea”.
Însă, după distracţie, vine şi munca. Sâmbătă seară, cei cinci se vor confrunta din nou la Antena 1 pentru stabilirea câştigătorului acestei ediţii a competiţiei “Te cunosc de undeva”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI