„Am avut multe perioade de lipsuri în copilărie. Eu nu cred că o să fiu atât de afectat doar din cauza lipsei hranei. Mai mult o să fiu afectat pentru că nu voi câștiga un joc, sunt un tip foarte ambițios și îmi place să câștig, în general. Cred că în concursul ăsta nu e vorba neaparat de sport, de efort, e mult mai complex. Și e vorba de psihic, de dor, de sentimente, te redescoperi pe tine însuți, descoperi părți ale tale, pozitive sau negative,” declara Cristi Pulhac, înainte de a se aventura în aventura vieții lui, în Republica Dominicană.
La cei 34 de ani, Cristi Pulhac a experimentat tot ce are viața de oferit. A crescut departe de tatăl său, care era marinar, a fost îndrumat de bunic către o cariera de fotbalist, a trecut cu brio peste accidentări care puteau pune punct ascensiunii sale sportive și a trăit în condiții vitrege în lungile cantonamente de la începutul carierei.
„Cea mai mare înfrângere a mea este că n-am putut să mă lupt cu boala mamei!”, rememora, cu lacrimi în ochi, Cristi Pulhac cea mai dură lovitură din viața sa. Cea care a reușit să îl țină pe linia de plutire a fost sotia sa, Raluca. De altfel, cele mai grele momente din „Exatlon” pentru fostul fotbalist sunt cele în care Faimoșii au pierdut meciurile de comunicare.
Citește și
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_39d0d48408b7369c066e545bafce2fe2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_34a3a93c6878fb45ddc9e736c3d430a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cea87f8bcca0bc66968cf5b9147c43fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c37919c77bfbb28c51cd5f93706d59e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bdfcd5110271f69e93c6dd10478b3b59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_3f4b32b045e87acb263f519878ef2dfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.