Cristina Bâtlan, impresionată de concurenții de la Imperiul Leilor: „Mă bucur că tineri ca voi sunt viitorul antreprenoriatului”

 14 comentarii
Cristina Bâtlan

Cristina Bâtlan și-a arătat încântarea față de niște tineri concurenți de la Imperiul Leilor. Pentru penultima dată în acest sezon, patru lei sunt pregătiți să-și ocupe locurile.

Au mai rămas doar câteva ore până la momentul în care ușile către un viitor în care antreprenoriatul excelează se vor deschide. De la ora 21:30, Imperiul Leilor revine pe PRO TV cu o nouă ediție în care antreprenorii dornici să demonstreze că pot face o schimbare în domeniul lor de activitate vor veni în fața investitorilor pentru a-i convinge să primească finanțarea lor. Unii dintre ei vor reuși să facă un nou pas spre visul lor, iar alții vor pleca acasă cu lecții valoroase. 

Pentru penultima dată în acest sezon, patru lei sunt pregătiți să-și ocupe locurile: Mircea Căpățînă (Marketing Guru), Cristina Bâtlan (Antreprenor în serie), dr. Wargha Enayati (Doctor în afaceri de bine) și Răzvan Raț (Jucător la profit). Iar ceilalți patru, Dragoș Petrescu (Veteranul Imperiului), Daniel Mischie (Omul de fier al ospitalității), Felix Pătrășcanu (Investitor de cursă lungă) și Dan Șucu (Business Titan), se vor roti ca de fiecare dată, pentru a descoperi afacerile care merită cu adevărat o șansă. 

După multe întrebări și discuții care urmăresc atât cifrele, cât și toate elementele vitale ale unei business, cei opt investitori vor lua decizia de a finanța sau nu, cu proprii bani, afacerile pe care le vor descoperi. Munca lor abia va începe din acea clipă, având în vedere că va urma cel de-al doilea pas, în care verificările suplimentare de business vor certifica informațiile prezentate.

O propunere care „a apărut lucrând cu mulți antreprenori”, având la bază faptul că cei care au pus bazele au înțeles că „oamenii nu înțeleg că avem produse de calitate” va fi prezentată în această seară. Hotărâți să transforme brand-ul „în cel mai de impact distribuitor de produse locale”, proprietarii se vor afla față în față cu Leii. Rezultatul îl vom afla, în această seară.

Tot atunci, Cristina Bâtlan le va spune altor concurenți cât îi apreciază și va decide să investească în ei: „îmi place foarte mult de voi. Mă bucur că tineri ca voi sunt viitorul antreprenoriatului”. Despre cine este vorba și ce propunere au, aflăm într-o nouă ediție. 

Leii sunt pregătiți! Antreprenorii sunt gata să-și prezinte planurile. Sezonul Imperiul Leilor continuă în această seară, de la ora 21:30, pe PRO TV. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.  

Cristina Bâtlan, succes cu două afaceri în care a investit la „Imperiul Leilor”

Cristina Bâtlan este foarte încântată de afacerea în care a investit la „Imperiul Leilor”, cea cu ondulatorul fără căldură, care a devenit extrem de căutat și apreciat de femei. De asemenea, femeia de afaceri a mai investit într-un business cu Wargha Enayati și pare că deja au producția vândută în avans pe un an.

„Nu s-au întors banii la mine în buzunar, adică dividente mai puțin. Dintr-o singură companie pot să declar că am ridicat 5000 de euro dividente, deci foarte tare. Am investit 50.000 și am ridicat 5.000, însă afacerea este foarte profitabilă. Este ondulatorul de păr fără căldură, pentru care am creat și produse recurente.

Este în casele multor femei și foarte multe femei din România iubesc acest obiect, îl folosesc și într-adevăr le-a schimbat viața în bine. O altă afacere în care am investit împreună cu Wargha Enayati este fabrica de peleți de la Târgu Jiu care a primit deja echipamentul nou, o nouă fabrică la cheie, imensă, un mastodont, pentru care am construit și o hală nouă, astfel încât să devenim unul dintre producătorii importanți de peleți la nivel de țară, iar pentru acest business avem producția vândută în avans deja pe un an și jumatate. Deci e performant.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Andrissima 28.11.2023, 18:32

    Frumos! Mult succes in continuare!

  • Avatar comentarii

    Irinel 28.11.2023, 18:53

    Nu urmaresc emisiunea.Dar imi place de Cristina!

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 28.11.2023, 19:53

    Are cam mult timp liber pentru un om de afaceri.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 28.11.2023, 19:56

    Interesantă emisiunea ,dar trebuie sa fi pregătit pentru confruntarea din , cușca leilor..

  • Avatar comentarii

    Andrissima 28.11.2023, 20:23

    Frumos! Mult succes in continuare! :)

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!