Andreea Cipcă și actorul Florin Piersic jr sunt împreună de 9 ani și au un băiețel de 6 ani, pe Sasha. Aparițiile celor doi împreună sunt rare, actorul preferând să își țină viața personală, departe de ochii curioșilor.
Florin Piersic jr mai are o fiică în vârstă de 16 ani, Sonia Piersic, din relația pe care a avut-o cu Dorina Chiriac. Andreea Cipcă este jurnalistă și a fost editor pentru mai multe publicații de modă și life-style.
De-a lungul timpului, aceasta a colaborat cu foarte multe reviste de modă și life-style de la noi din țară. De asemenea, Andreea mai este preocupată și de tot ce ține de artă, fiind un punct comun pe care îl împarte cu Florin Piersic jr, potrivit Spynews.
Florin Piersic jr, în vârstă de 53 de ani, este unul dintre cei mai apreciați actori români. Puțini sunt însă cei care știu din ce își câștiga acesta banii, pe când avea 25 de ani.
„A trecut mult timp şi memoria mă înşală. Am spălat vase, la maşină. Le clătești, mai întâi, apoi le pui într-un cub mare, la vreo 200 de grade. Făceam asta zilnic, cam 16-17 ore pe zi, timp de trei, patru luni. Aveam 25 de ani. Credeam că tot ce zboară se mănâncă”, a povestit Florin Piersic jr, potrivit VIVA.