“Zilele Cetatii Targoviste 2017”. Fanii lui Smiley îl pot vedea în această seară pe celebrul artist într-un super recital care se va desfăşura în Piaţă Tricolorului din Târgovişte. Smiley le va spune “La mulţi ani” târgoviştenilor de ziua lor, pe 8 septembrie. Vedetă urmează să închidă astfel concertul de vineri seară, din care mai fac parte trupele Hardton, Trooper, dar şi Ducu Bertzi şi Creăm – Claudia Pavel.
Evenimentul face parte din complexul de manifestări “Zilele Cetăţii Târgovişte 2017”, ce au loc în Cetatea de scaun, în perioada 4-10 septembrie, organizate de Primăria Târgovişte şi Consiliul Local Municipal.
De asemenea, organizatorii au pregătit în acest weekend alte momente artistice de excepţie. Mâine seară, 9 septembrie, începând cu ora 19.00, pe scenă din Piaţă Tricolorului va avea loc un concert aniversar - Anniversarium Florin Georgescu – 40 de ani de carieră, cu invitaţi precum: Ştefan Ignat, Liviu Indricau, Maria Jinga, Alin Stoica, Yuriy Tsiple, Iordache Basalic, Cristina Dan şi alţii.
Lupii Albi îl aduc anul acesta în prim plan pe marele voievod Mihai Viteazul, interpretat magistral de Vlad Miriţă, într-un spectacol de evocare istorică, ce va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21.00, la poalele Turnului Chindia. Din distribuţia spectacolului mai fac parte actorii Ioan Isaiu, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Dan Ionescu, Liviu Cheloiu, Mircea Silaghi şi zeci de cascadori Lupii Albi.
Complexul de manifestări “Zilele Cetăţii Târgovişte 2017” se încheie duminică, 10 septembrie, cu un recital extraordinar Elena Gheorghe & Band, care are loc începând cu ora 21.30, în Piaţă Tricolorului.