Băiatul Danei Războiu din prima căsătorie, cea cu Ovidiu Brânzan, are 15 ani, e pasionat de tehnologie și este foarte creativ.
Cu ani în urmă, Victor și-a uimit mama cu tot felul de invenții. Nu e de mirare că în scurt timp pasiunea lui a trecut la un alt nivel, iar ambiția și orele de studiu l-au transformat în robotistul familiei.
„De când era mic, Victor era pasionat de tehnologie. Îmi desfăcea aparatele electrice din casă! Mi-a desfăcut mașina de cafea și a scos tot felul de componente din ea. După aceea, mi-a zis: «Vino, mama, să vezi că o păcălesc!». A înfipt două bețe de frigărui în ea și mi-a zis să apăs pe butonul «on» ca să văd că face cafea. Și a făcut cafea, într-adevăr. Chiar a făcut cafea o mașină dezmembrată. După aceea, când eu mă gândeam pe cine să aduc să îmi asambleze mașina la loc, mi-a zis că o face el singur! A pus toate componentele la loc și a mers. Cred că avea vreo 9 ani. Nu îmi vine să cred!”, ne-a povestit Dana Războiu.
„Când deschideai ușa se aprindea lumina, îi suna alarma dacă intra cineva la el în cameră. Era evident că e foarte creativ”
Dana Războiu a sesizat repede potențialul lui și l-a sprijinit să își urmeze visul. Mama și fiul au început să meargă împreună prin magazine de bricolaj ca să cumpere cabluri, întrerupătoare, becuri, baterii și tot ce-i mai trebuia puștiului ca să „meșterească”. „Și-a construit la el în cameră tot felul de aparate, și-a tras niște cabluri cu un bec la ușă. Când deschideai ușa se aprindea lumina, îi suna alarma dacă intra cineva la el în cameră. Era evident că e foarte creativ”, ne-a povestit fosta prezentatoare TV.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6ad19a80fef09dac6dcfd9c572fcc8ce.jpg)
De la Victor și pasiunea lui, Dana Războiu a pornit proiectul „Nație prin Educație”: „Mi-am dorit mult să transform acest concurs într-o olimpiadă de robotică, dar, din păcate, nu există fonduri suficiente la Ministerul Educației, așa că rămâne un concurs privat adresat școlilor de stat. A câștigat foarte multe competiții până și în Australia, Canada, Rusia, Olanda, Germania, deci câștigă cu echipa lui foarte multe premii în afara țării. Victor e pasionat de robotică”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_104fff281a9e6b1ba379e20771f8c079.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b57abf622d02e2f794391f7e646b004b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1490398c6fa42ee90a80efc9faa0320a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8aa5e6cab283ffdbba973b08b313fb4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ddc153e0da58acfc3e5e042417880c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3b9e359c27c4e5a38cdcca0176d7bfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3106ba280a9c5f23a99428dbc2447721.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_174aca20ac24481d3f729f0b57357c2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_0a788cc478b066efa4acf853201ce748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6ef13ed7ab12c9d571310f331fc66a75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_21661cb476d6102216435705a577564a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3a8ae6f8d7186f67da2c458f7e9c5b8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_4a6a7ce17f860a997ae9a2f104a08fac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3939de22ef2f02efd83a18f3ba802796.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0dba71f9fa4c80eca8f0a5d997fde6b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_8209350b64f4b5aebb2910a17f654bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c79c128573b4d53b416c3f9b5f8113c6.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f97c24f964b91a8f786e4b61af9310d.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.