Pe una dintre rețelele de socializare, Oana Zăvoranu a primit întrebări din partea fanilor ei. Cei care o urmăresc în mediul online pe vedetă au vrut să afle cum a reușit aceasta să își ierte soțul. Alex Ashraf avea o relație extraconjugală de ceva timp, iar actrița îl acuza că a cheltuit din banii ei cu amanta. Însă… totul este bine când se termină cu bine. Oana și-a iertat soțul, iar acum își trăiesc povestea de dragoste ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Pentru că este iubirea vieții mele și sufletul meu pereche. Pentru că am simțit că și el își dorește asta mult. Pentru că Dumnezeu ne-a unit și pentru că nu mor vulturii când vor fluturii”, a scris Oana Zăvoranu pe contul ei personal de Instagram.

Actrița nu s-a ferit niciodată să recunoască iubirea pe care i-o poartă lui Alex Ashraf. După problemele în cuplu, cei doi au decis să înceapă totul de la zero și să lase în trecut toate greșelile făcute. Soțul Oanei Zăvoranu și-a asumat tot ceea ce a făcut și este fericit că actrița a reușit să-l ierte și să-l primească din nou acasă.

alex-ashraf-oana-zavoranu-dupa-impacare-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

Alex Ashraf i-a promis Oanei Zăvoranu că nu o să o mai înșele

Alex Ashraf a făcut declarații pe larg despre împăcarea cu Oana Zăvoranu, după ce au renunțat la divorț. Pentru Cancan, bărbatul a mărturisit cum a obținut iertarea vedetei, cu care nu a încetat să vorbească nici când erau separați.

Soțul Oanei Zăvoranu recunoaște acum că a făcut „o prostie atunci când am plecat” și consideră că totul a avut loc „într-un moment de rătăcire”. Alex Ashraf a renunțat la divorț și a luptat pentru împăcarea cu soția, care l-a iertat și l-a primit înapoi acasă.

„Eu am făcut primul pas al împăcării. Nu e nicio rușine să spun asta. Pur și simplu, mi-am dat seama că am făcut o prostie atunci când am plecat de lângă ea, într-un moment de rătăcire. Fiecare dintre noi mai trece și prin perioade dintr-astea, de vulnerabilitate.

De data asta a fost vina mea! Când am realizat gafa imensă făcută, am purtat o lungă discuție cu Oana pe tema asta. Bine, nici în perioada în care am stat separat, noi am continuat să ținem legătura, să discutăm. O făceam în fiecare zi și asta cred că ne-a prins bine amândurora”, a declarat Alex Ashraf, care oferă amănunte din culisele împăcării.

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

„Cine crede că Oana aștepta momentul în care să mă vadă îngenuncheat în fața ei, cu un imens buchet de flori în mână și cu un parfum sau vreun Rolex în cealaltă, greșește! Amândoi am realizat că într-un cuplu vina se împarte la doi și tot împreună ne-am oferit o nouă șansă”, a mai spus Alex Ashraf, care i-a făcut un jurământ Oanei Zăvoranu când s-au împăcat.

„I-am promis că-i voi fi fidel! Asta e tot ce contează! Și i-am mai spus că nu o să mai calc strâmb niciodată!”.

De ce Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au vrut să divorțeze

După 10 ani de relație și 7 ani de căsnicie, Oana Zăvoranu și Alex Ashraf ajunseseră la divorț. Nu ea a fost cea care a depus actele pentru separarea legală, ci el, după cum a anunțat acum mai bine de o lună în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.

Acolo a făcut primele declarații despre divorț, după ce Oana Zăvoranu i-a adus mai multe acuzații, ba că ar fi fost infidel, ba că ar fi luat sume impresionante din banii familiei. „Eu am plecat din căsnicie! Eu am înaintat divorțul!

Eu cu asta am vrut să încep, ca să nu se mai speculeze că ea a făcut lucrurile astea. Eu am lăsat totul în urmă și am plecat doar cu hainele mele!”, a declarat Alex Ashraf, la Antena Stars. Acum, bărbatul a renunțat la divorț și s-a împăcat cu vedeta.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (15)

N3gry90   •   09.01.2024, 15:59

Ei stiu mai bine. Pana la urma e familia lor

Andreeafunduc   •   21.12.2023, 09:07

Eu nu inteleg cum functioneaza relatia dupa ce unul din parteneri o gafeaza asa

Andrissima   •   06.12.2023, 19:18

O informatie neinteresanta! :(

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
FANATIK.RO
Ce să pui în zacuscă pentru ca aceasta să nu mai fie amară și să obții un gust deosebit. Ingredientul secret al bucătarilor de top
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI