Kira Hagi, în vârstă de 29 de ani și grecul Thomas Ferfelis, în vârstă de 29 de ani, se căsătoresc astăzi, după ce s-au logodit în vara anului trecut. Ceremonia religioasă se desfășoară la Biserica Sfântul Visarion din București.
Mireasa a atras toate privirile cu rochia pe care a purtat-o în cea mai importantă zi din viața ei.
Fratele Kirei, Ianis Hagi, a avut cununia religioasă în același lăcaș de cult, iar acum, fiica lui Hagi pășește spre altar alături de alesul inimii sale, grecul Thomas Ferfelis.
Kira a purtat o rochie albă, cu aplicații florale discrete care i-a pus în valoare silueta. Trena lungă a completat ținuta cu o notă de eleganță. Mireasa, dar și invitații, au stârnit admirația prin stil și eleganță.
Domnișoarele de onoare au fost îmbrăcate în ținute elegante, în nuanțe pastel, iar mirele a optat pentru un costum deschis la culoare, în ton cu decorul ales de cuplu.
Fata lui Gică Hagi și grecul Ferfelis au venit la biserică într-un Rolls-Royce Phantom IV, un model extrem de rar, din anii ’50, conform imaginilor Digisport. Numai patru modele au fost construite, iar o astfel de mașină costă aproximativ un milion de euro.