Cum a fost când Jojo și Paul Ipate i-au rupt torta Zorei. Cele mai frumoase imagini de la eveniment | FOTO

Comentează

Jojo și Paul Ipate au rupt turta fiicei lor, Zora. Actrița a făcut publice cele mai frumoase imagini de la eveniment.

Jojo, al cărei nume real este Cătălina Grama, are o familie fericită alături de actorul Paul Ipate. Jojo și Paul Ipate au împreună o fetiță, Zora, căreia i-au rupt turta în urmă cu câteva zile. Actrița mai are un băiețel, Achim, dintr-o căsnicie anterioară.

Pe blogul său, Jojo a făcut publice imagini de la petrecerea pentru turta Zorei și a povestit cum a fost și ce s-a întâmplat la evenimentul care a avut loc în cerc restrâns.

"Am sărbătorit turta Zorei într-un cerc restrâns, alături de familie și nașii ei. Nașii fac parte din familie acum, însă îmi e mult prea drag acest cuvânt că să nu îl subliniez frumos de câte ori am ocazia.    Am avut parte de o atmosferă caldă, veselă și plină de emoții, glume și voie bună. Cu voie bună a fost și Zora întreagă zi, și chiar dacă familia e destul de numeroasă nu a fost nici intimidată, nici mofturoasă, ba mai degrabă primitoare, că o gazdă în miniatură.:)     Nu am făcut nimic cu fast, ci totul foarte simplu și drăguț așa cum sărbătorim noi de obicei când ne strângem.  Mamele au gătit foarte multe preparate delicioase și le-au ornat cu foarte mare atenție și toți cei ce au participat au apreciat. Le mulțumesc încă o dată pentru că ne sunt alături orice ar fi, mai ales în astfel de momente când eu vă spun sincer că nu aș face față fără ajutor!   Am avut și muzică frumoasă de chitară, și casa plină de copii, flori și iubire.  Pe cuvânt că nu ne puteam dori mai mult. Pentru că la botez am avut destul de mulți invitați, am preferat să sărbătorim împlinirea unui anișor a zânutei noastre în intimitate.    Eu m-am bucurat pentru că astfel Zora a fost în elementul ei și am putut să o culcăm la prânz la ea în pătuț fără probleme.  Cea mai mare bucurie pentru mine a fost că am avut-o alături pe bunica mea, căreia îi spunem cu toții mamaie.:) M-am bucurat că a venit pentru că ea ne-a crescut pe toți și pentru că mi se pare că e și mai luminoasă acum în rol de străbunica pentru toți strănepoții ei.  Ziua a început cu bucluc, așa cum ni se întâmplă nouă mereu.:) Tortul a stat undeva pe terasă și întâmplător a fost o zi cu mult soare.:) Așa că… s-a topit. Și de unde trebuia să avem o pisicuța stilizată aveam la începutul zilei un talmeș-balmeș în întreaga casă.    Am fost întrebată dacă Zora a plâns când i s-a tăiat din păr sau atunci când i s-a rupt turta. Deloc! A fost foarte atentă la cei din jur, pentru că toți au făcut un semicerc în jurul ei, iar ea a stat cuminte la mine în brațe și a aplaudat.:) De câte ori cineva spune “bravo Zora” Zora aplauda.:) Nu degeaba a fost denumită bucurie-veselie de una dintre mătușile ei, Amelie.    Zora a întins mai întâi mâna către perle, însă a luat cheile de la mașină. Apoi către chitară, însă a luat o foarfeca. În cele din urmă a ridicat convinsă stetoscopul, așa că toată lumea a ajuns la concluzia că vom avea o doctoriță. ?  În orice caz, vă spun cu mână pe inimă că și eu și Paul am plutit de fericire.  Achim a condus cu brio gașcă de copii și a avut grijă că la momentul tortului să toarne dintr-o linguriță un amestec de șampon și apa pe literă Z.:) De aceea apare în poză cu tortul un Z cu lichid în jur.  Apoi m-au rugat toți copiii să o mănânc. Așa ca… mi-au făcut și o farsă pentru că am mâncat-o.:) S-au bucurat foarte tare copiii că le-a reușit farsa! Am un băiat mare și cu simțul umorului.  Ce să vă spun mai mult? Îmi doresc șampon pe toate literele de acum înainte și să văd cum chipurile copiilor mei sunt pline de lumină și bucurie în toți anii ce vor urma.:)  La mulți ani Zoricel! Să ne fii mereu sănătoasă, bucuroasă și cu zâmbetul ca o rază de soare!", a povestit Jojo pe blogul ei.

Citește și: EXCLUSIV/ Sute de clienți înșelați vor 375.000 de euro de la Omnia Turism. Se fac investigații pentru evaziune fiscală și înșelăciune

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Nicușor Dan.
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Ultimele știri
20:04
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
19:43
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
19:33
O cerere în căsătorie la un concert a stârnit furia publicului, în China: „Stați jos!”
19:27
Cum arată Insula Lacul Morii, redeschisă după zeci de ani de paragină și infracțiuni. Ce reguli trebuie respectate
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”