În fiecare an, când începe sezonul furtunilor tropicale, auzim trei cuvinte pe care mulți le folosesc ca sinonime: uragan, taifun și ciclon. Aceste nume nu sunt alese întâmplător de meteorologi, ci urmează o regulă clară, stabilită la nivel internațional, iar dincolo de denumiri, între aceste fenomene meteorologice există și alte diferențe.
Cuprins:
Din punct de vedere științific, uraganul, taifunul și ciclonul tropical desemnează același tip de fenomen meteorologic, și anume ciclonul tropical, care este o furtună ce aduce vânturi foarte puternice și multă ploaie, rotindu-se în jurul unui centru de joasă presiune. Acest fenomen se formează deasupra oceanelor calde și capătă energie pe măsură ce aerul cald preia apă, începe să se răcească și se ridică. Pe măsură ce se ridică, rămâne mult mai puțin aer aproape de suprafața oceanului, ceea ce creează o zonă de joasă presiune. Mai mult aer se deplasează apoi pentru a umple acest gol, se încălzește și se ridică la rândul lui, provocând un ciclu de rotație pe măsură ce tot mai mult aer continuă să se deplaseze pentru a umple spațiul respectiv.
Astfel, pe măsură ce aerul cald continuă să se ridice și să se răcească, se formează tot mai mulți nori, consolidând zona de joasă presiune specifică acestor sisteme. Sensul de rotație al furtunii depinde de emisfera în care se formează: dacă un ciclon tropical apare la nord de Ecuator, se rotește în sensul invers acelor de ceasornic, iar dacă apare la sud de Ecuator, se rotește în sensul acelor de ceasornic. Acest lucru se datorează modului în care se rotește Pământul în jurul axei sale.
Odată ce viteza vântului ajunge la 119 km/h, în centrul furtunii se formează un „ochi”, adică punctul în care o furtună tropicală este reclasificată drept uragan sau taifun. Aceste furtuni sunt alimentate de umiditatea ridicată, astfel încât o schimbare a vântului sau aerul uscat le pot slăbi și, în cele din urmă, le pot disipa. Nu întâmplător, imaginile prin satelit ale acestor sisteme - cercuri uriașe, cu un ochi calm în centru și brațe de nori învolburate - seamănă izbitor între ele, indiferent de zona globului în care se formează. Diferența dintre denumiri este confirmată chiar de Organizația Meteorologică Mondială (OMM), organismul care coordonează la nivel global clasificarea și denumirea acestor fenomene: același tip de furtună, purtând nume diferite în funcție de regiune.
Termenul „uragan” este folosit pentru ciclonii tropicali care se formează în bazinul Atlanticului de Nord și în Pacificul de Nord-Est. Vorbim despre furtunile care afectează, printre altele, coastele SUA, ale Mexicului și ale țărilor din zona Caraibelor. Termenul „taifun” se aplică furtunilor similare care apar în vestul Oceanului Pacific de Nord, la vest de linia internațională de schimbare a datei, o regiune care include Filipine, Taiwan, Japonia, Coreea și sud-estul Chinei. În sfârșit, termenul generic „ciclon tropical”, care uneori este însoțit de calificative precum „ciclon tropical sever” sau „furtună ciclonică severă”, este utilizat în sudul Pacificului și în Oceanul Indian, regiuni care includ Australia, Madagascar, India și estul Africii. Cu alte cuvinte, dacă am putea muta același sistem meteorologic dintr-un bazin oceanic în altul, el ar primi automat un alt nume, fără ca structura sa fizică să se schimbe cu nimic, conform bbc.co.uk. Practic, diferența dintre cele trei denumiri este una pur geografică, nu una fizică sau structurală.
În timpul acestor furtuni tropicale apar vânturi puternice, ploi abundente, valuri greu de anticipat și inundații, care pot provoca distrugeri de case, clădiri și zone naturale aflate în calea furtunii. Cea mai mare parte a pagubelor se produce în zona centrală a furtunii, acolo unde vântul și intensitatea fenomenului ating punctul maxim.
Durata unei astfel de furtuni tropicale diferă de la caz la caz. De regulă, ea slăbește treptat atunci când ajunge deasupra unor ape mai reci, unde își pierde energia, dar chiar și în această fază de slăbire, poate să continue să provoace pagube semnificative. Cel mai puternic vânt înregistrat vreodată într-un uragan, taifun sau ciclon a fost măsurat în cazul uraganului Patricia, care a avut loc în anul 2015. Acesta s-a format în estul Oceanului Pacific, în largul coastei de sud-vest a Mexicului, și a atins viteze ale vântului de 346 km/h.
Uraganele și taifunurile sunt fenomene delicate, care au nevoie de condiții specifice pentru a se forma și a persista, precum temperatura mării, care trebuie să fie de cel puțin 27°C. Uraganele, taifunurile și cicloanele tropicale încep ca o perturbare tropicală, atunci când vaporii de apă din oceanul cald aflat în zona tropicelor sau a subtropicelor se condensează, formând nori și creând, astfel, un tipar de circulație a vântului în jurul unui centru.
Dacă vânturile susținute cresc la 40 km/h, furtuna devine o „depresiune tropicală”, când viteza vântului ajunge la 63 km/h, aceasta este clasificată drept „furtună tropicală”, iar peste 119 km/h, când se formează „ochiul” furtunii, este clasificată drept uragan, taifun sau ciclon tropical. Vânturile puternice pot provoca pagube uriașe, dar aceste furtuni pot declanșa și alte elemente distructive, precum valurile de furtună, ploile torențiale și inundațiile, care pot fi chiar mai letale decât vântul în sine.
Termenul „superfurtună”, folosit de exemplu pentru a descrie uraganul Sandy care a lovit orașul New York în octombrie 2012, nu este o clasificare oficială. Acesta a fost un uragan, dar s-a transformat într-un ciclon extratropical (o furtună hibridă) în momentul în care a lovit coasta de est a Statelor Unite și a fuzionat cu un front rece. Termenul „superfurtună” a fost inventat de mass-media, care a mai numit-o neoficial și „Snowicane Sandy”, deoarece se preconiza că va aduce ninsoare, și „Frankenstorm”, din cauza apropierii de sărbătoarea de Halloween.
Aceste furtuni nu apar la întâmplare de-a lungul anului, ci urmează anumite sezoane, diferite de la o regiune la alta a globului. În Atlanticul de Nord, sezonul uraganelor are loc între 1 iunie și 30 noiembrie, perioadă în care sunt afectate în special coasta SUA, Mexicul și țările din zona Caraibelor.
În Pacificul de Nord-Vest, unde aceleași furtuni poartă numele de taifunuri, acestea pot apărea pe parcursul întregului an, deși perioada cea mai activă este între mai și decembrie. Situația se schimbă în emisfera sudică, unde ciclurile anotimpurilor sunt inversate. Astfel, în Pacificul de Sud și în Australia, dar și pe coasta de est a Africii, sezonul cicloanelor tropicale are loc din noiembrie până în aprilie.
Există și o excepție, care apare în zona Golfului Bengal și a Mării Arabiei, acolo unde cicloanele tropicale au două perioade active pe parcursul anului: una între aprilie și iunie și alta între septembrie și noiembrie. Este important de reținut că aceste intervale reprezintă doar niște repere generale. În realitate, furtunile tropicale pot apărea și în afara sezoanelor oficiale.
O tornadă este un fenomen meteorologic complet diferit. Singura asemănare este aceea că atât tornadele, cât și uraganele conțin vârtejuri de vânt puternice, care pot provoca pagube uriașe. O tornadă este un vânt extrem de violent care ia forma unui vârtej de aer sau a unei pâlnii verticale coboară dintr-un nor cumuliform (n.n. – nor format prin acţiunea convecţiei). În meteorologie, convecția termică se referă la mișcările verticale ale aerului, care în cazul furtunilor violente pot deveni extrem de rapide și puternice.
Tornadele se formează în timpul unor furtuni puternice, denumite supercelule, unde aerul cald și umed de la sol se întâlnește cu o masă de rece deasupra, la care se adaugă o viteză puternică a vântului la altitudini mai mari, numită forfecare a vântului. Spre deosebire de uragane, care pot fi urmărite cu zile înainte, tornadele pot apărea brusc, fără nici un avertisment.
Acestea durează de obicei mai puțin de 15 minute, în timp ce uraganele pot fi active zile întregi. În același timp, tornadele sunt și mai mici, nu mai late de 0,8 km, în timp ce uraganele pot avea sute de kilometri în lățime, conform ft.com. Tornadele pot atinge viteze ale vântului de peste 480 km/h, în timp ce uraganele pot avea o viteză de cel mult 320 km/h. Nu în ultimul rând, tornadele sunt și mai frecvente. De exemplu, în SUA se înregistrează în jur de 1.200 de tornade pe an comparativ cu cele doar 10 uragane.
În SUA, uraganele sunt clasificate pe o scară de la 1 la 5, categoria 5 fiind cea mai intensă. Categoria 1 cuprinde vânturile cu viteze între 119 și 153 km/h, categoria 2 - vânturi între 154 și 177 km/h, categoria 3 - vânturi între 178 și 206 km/h, categoria 4 - vânturi între 209 și 251 km/h și categoria 5 - vânturi de 252 km/h și peste. Această clasificare se bazează pe scara Saffir-Simpson, care analizează factori precum viteza susținută a vântului furtunii.
Furtunile care ajung la categoria 3 și peste sunt considerate „uragane majore” și fenomene meteorologice semnificative din cauza potențialului lor de a provoca pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Cicloanele tropicale care au loc în emisfera sudică sunt monitorizate de centre de avertizare și sunt adesea clasificate similar, pe o scară de la 1 la 5, potrivit Reader's Digest.
Cu toate acestea, OMM atribuie taifunurilor puternice, taifunurilor foarte puternice și taifunurilor violente o denumire de categoria 5, cu viteze ale vântului cuprinse între 119 și 191 km/h și peste. Categoriile OMM au fiecare o gamă mai mare decât cea a scalei Saffir-Simpson.
Deși par fenomene diferite, uraganele, taifunurile și cicloanele sunt, de fapt, unul și același tip de furtună, și anume ciclon tropical. Motivul pentru care poartă nume diferite ține strict de regiunea geografică unde se formează, nu de modul în care se manifestă sau de forța lor. Potrivit NOAA (Administrația Națională Oceanică și Atmosferică), numele specifice fiecărei regiuni ajută la identificarea rapidă a locului în care se produce ciclonul tropical. Iată originea fiecărui termen:
Ciclon. Termenul datează din 1848 și a fost inventat de Henry Piddington, oficial al Companiei Britanice a Indiilor de Est, pentru a descrie o furtună puternică petrecută în India, în decembrie 1789. Cuvântul reprezintă forma latinizată a termenului grecesc „kyklon”, care înseamnă „care se mișcă în cerc, care se învârte”.
Uragan. Acest cuvânt datează din anii 1550 și își are originea în Caraibe, acolo unde populația indigenă Taíno din Antilele Mari venera o zeitate a furtunii denumită Juracán. Se pare că el ar putea proveni și de la zeul maya al vântului, Huracan. Pornind de la aceste rădăcini, exploratorii spanioli au început să folosească termenii „huracán” și „furacán” pentru a descrie furtunile puternice, iar cuvântul a fost preluat treptat în limba engleză, pe măsură ce puterile coloniale europene și-au extins teritoriile.
Taifun. Cuvântul datează din anii 1550 și provine din grecescul „typhōn”, care înseamnă „vârtej de vânt”. Se pare că ar putea avea origini și în cuvântul persan „tūfīdan” („a sufla cu furie”).