Cum își menține silueta Irina Fodor la 35 de ani. Nu ține dietă: „Nu mă duc la sală să trag 3 ore”. Nu se pricepe nici la gătit

 13 comentarii
Arhiva foto

Irina Fodor are o siluetă de invidiat la 35 de ani. Prezentatoarea, care e și mama unei fete în vârstă de 12 ani, a dezvăluit că nu face eforturi mari pentru a se menține în formă, nu ține diete și nici nu merge la sală.

Irina Fodor apare aproape săptămânal pe micul ecran, e prezentatoarea emisiunii „America Express”, dar și la „Chefi la cuțite”. Dincolo de cariera ei, vedeta e preocupată de familia sa, e căsătorită de 13 ani cu Răzvan Fodor și împreună au o fetiță, pe Diana.

Chiar dacă a devenit mamă, Irina Fodor are o siluetă de invidiat. Reușește să se mențină la greutatea ideală fără să țină dietă sau să meargă la sală. În schimb, ea e foarte activă prin casă, are diverse activități cu fiica ei sau face curățenie.

„Sunt foarte activă, dar nu în sensul că mă duc la sală și trag 3 ore. Îmi găsesc tot timpul ceva de lucru, fie că e vorba de copil, fie că e vorba de curățenie prin casă, fie că sunt în proiect și atunci dorm puțin, mănânc puțin, filmez mult, mă întorc acasă. Ritmul vieții mă ține așa, chiar nu fac nimic special”, a spus pentru Playtech Irina Fodor.

Irina Fodor, care e prezentatoare la „Chefi la cuțite”, nu gătește des

Întrebată în același interviu cine e mai priceput la gătit dintre ea și soțul ei, Irina a spus că Răzvan Fodor. „El. Nu ne comparăm în bucătărie. Dacă ar fi un concurs la noi în bucătărie, aș ieși pe locul 7, deși am participa doar noi doi. Nu am nicio șansă în fața lui”, a mai spus vedeta.

Și a continuat: „Totul. El gătește constant la noi acasă. A făcut acum două zile un preparat filipinez, se numește spanish salpicao. Efectiv s-a trezit dimineața și a zis: «Azi vreau să încerc ceva». Te rugăm! Dar, în rest, se pricepe foarte bine la bucătăria asiatică, nu o neglijează nici pe cea tradițională. La noi e ca la restaurant și chiar sunt foarte norocoasă că am parte de așa ceva”.

Reacția Irinei Fodor după plecarea lui Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea de la „Chefi la cuțite”

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au decis să renunte la proiectul Chefi la cuțite. Acum, Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii, a avut prima reacție și a dezvăluit în ce relații a rămas cu cei trei. Vedeta nu a dat alte detalii despre schimbările care vor avea loc în show.

„În primul rând, ei sunt prieteni foarte buni cu soțul meu, cu Răzvan. Au deja peste 10 ani de când se cunosc! Ținem legătura, evident, în continuare. Cât despre ce se întâmplă acum, nu este un moment în care să vă pot da foarte multe detalii! Ce pot să vă spun este că în curând se vor afla toate noutățile de care are toată lumea nevoie. Totul este bine! La asta pot să răspund ferm: da! (n.r. Chefi la cuțite merge mai departe)”, a spus Irina Fodor pentru Ego.

Irina Fodor a vorbit și despre momentul în care fanii au comparat-o cu Gina Pistol, după ce a preluat „America Express” și „Chefi la cuțite”. „Este OK orice comparație! Eu, de exemplu, sunt foarte constantă, nu îmi plac schimbările! Mă obișnuiesc foarte greu, îmi place să știu că lucrurile sunt liniștite și la locul lor! Pot să înțeleg oamenii care au avut un moment de: „Ce se întâmplă?”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    hurricane 16.11.2023, 18:56

    nu ne interesa ......................................

  • Avatar comentarii

    Any0205 16.11.2023, 19:01

    Un articol foarte interesant!

  • Avatar comentarii

    costin1984 16.11.2023, 20:23

    Depinde și de organism! Nu toată lumea are digestia la fel!

  • Avatar comentarii

    Vale25 16.11.2023, 22:03

    Ce noroc pe capul ei că are soțul priceput la bucătărie..

  • Avatar comentarii

    asdqaz 17.11.2023, 00:41

    de vina e metabolismul, sa il pastreze

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!