George „Jaguarul” Ivănescu, ispita de la „Insula Iubirii”, a reușit să iasă în evidență chiar înainte ca emisiunea să înceapă să se difuzeze. Recunoaște că acest lucru s-a întâmplat cu ajutorul internauților, care au reacționat la replicile lui și la modul lui de a se prezenta în social media. Chiar dacă nu a reușit deocamdată să cucerească nicio concurentă, a cucerit telespectatorii și mărturisește că se bucură enorm de valul de atenție care i se acordă în momentul de față.
Cu alte cuvinte, ispita de la „Insula Iubirii” nu doar că nu regretă că a acceptat să facă parte din acest show, dar declară că actualul sezon va fi ceva cu mult peste ceea ce s-a văzut până acum la Antena 1. „Sincer, nu am avut nicio așteptare. N-am văzut niciodată emisiunea asta din cauză că am locuit 33 de ani în Italia. Am văzut în țara mea. Am auzit că sezonul trecut a fost bombă, dar eu zic că sezonul ăsta o să fie show. Aici, în România, este vibe-ul jaguarez. O să fie insula jaguară”, a declarat George pentru Libertatea, cu câteva zile înainte de difuzarea reality-show-ului pe micul ecran.
Atât de tare îi place tot ce i se întâmplă în momentul de față, încât nu își mai dorește să se reîntoarcă în Italia. Este antreprenor în domeniul HoReCa, așa că vrea să profite de acest val de atenție pentru a-și face și mai cunoscute afacerile. „O să rămân aici. Am businessurile mele deschise aici și abia aștept și eu, sunt foarte emoționat să văd ce se întâmplă. Că și eu sunt curios”, ne-a mai povestit tânărul, completând că nu exclude ideea de a se înscrie și la versiunea „Insula Iubirii” din Italia, țară în care a locuit cea mai mare parte din viață. „La „Temptention Island”? Niciodată nu zic niciodată”.
De când a început să se difuzeze emisiunea, George este recunoscut de și mai mulți telespectatori. „Deja lumea mă oprește pe stradă din cauză că tiktokerii din România m-au făcut celebru, pe mine, pe Vlad Țepeș (n.r. - arătând către tatuajul de pe abdomen), pe Jaguarul și am început să mă obișnuiesc. Sunt foarte bucuros. Veniți câți mai mulți să facem un selfie. Eu sunt open minded”, a mai completat George „Jaguarul” pentru Libertatea.
Video: Robert Nițoi