Alexandra Ungureanu și mama ei au făcut parte din proiectul „Asia Express” sezonul 4, iar la scurt timp după ce au fost eliminate din concurs, artista a plecat într-o vacanță în Portugalia, cel mai probabil alături de iubitul ei. Până acum, vedeta nu a postat o imagine împreună cu cel de care este îndrăgostită.
„Prima zi de vacanță, prima dată în Portugalia și deja îmi fac planuri pentru următoarea escapadă aici”, a scris Alexandra Ungureanu în cadrul postării.
„Urmează o zi de «biciclit» și de mers în niște locuri foarte drăguțe, cu niște golfuri, niște stânci, niște minuni. Abia aștept să ajung acolo”, a spus, în dimineața acestei zile, artista.
Alexandra Ungureanu și mama ei au format echipă la „Asia Express” sezonul 4. Din păcate, cele două au fost primele concurente eliminate din competiție. Artista a povestit pentru revista VIVA! despre experiența trăită pe Drumul Împăraților.
„Presiunea psihică şi stresul noului au generat tot timpul stările de panică, până la deznădejde. Departajarea s-a făcut mai mereu la autostop, când vedeai că pierzi tot timpul din lume. Când constatai că celelalte echipe trec pe lângă tine, părea că nu mai are sens să lupţi, să te ridici şi să mergi mai departe.
Mama mea e o luptătoare şi o ambițioasă, pentru ea nu există nu se poate, de asta am şi pornit în cursă alături de ea. Dar confruntată cu o situaţie atât de nouă, a reacționat diferit de ce ştiam eu, şi am trăit şoc după şoc”, a declarat Alexandra Ungureanu pentru revista VIVA!