“Îmi urăsc abdomenul şi genunchii noduroşi. Sânii mei sunt lăsaţi şi părul îmi cade”, a spus Jordan. Şi este de înţeles, având în vedere că, timp de 12 ani, Katie Price a plătit periodic câte 6000 de lire sterline pentru extensii. Din păcate, atâtea intervenţii asupra părului aproape că au chelit-o, aşa că a devenit dependentă de păr fals. “Părul meu e viaţa mea. Fără el mă simt dezgustatoare”, zice Katie.
Anul acesta a ameninţat un hairstilist celebru de la Hollywood că extensiile pe care i le-a pus, în valoare de 11.000 de lire, au avut ca efecte secundare căderea părului. A plătit ulterior 45.000 de lire ca să rezolve problema.
Katie Price a mai recunoscut că a făcut o adevărată obsesie pentru Botox, pe care şi-l injecta o dată la trei luni, plătind câte 400 de lire de fiecare dată. Pe lângă 400 de lire, Katie mai plătea o dată la trei luni şi avionul din Londra la Los Angeles, pentru că îşi făcea aceste proceduri la o clinică de lux din Beverly Hills.
Interesant este faptul că nu avea nevoie neapărat de aceste injecţii, ci le făcea pentru...că le făcea toată lumea. “Eu nu prea am riduri, aşa că probabil nici nu am nevoie de aceste injectii cu Botox, dar le fac pentru că toată lumea îşi face! Botoxul nu este aşa mare chestie pentru mine, e ca şi cum aş merge la shopping”, spune Katie.
Jordan a vrut să aibă un zâmbet perfect şi nu s-a uitat la bani atunci când a fost vorba să îşi facă dinţii. Din păcate pentru ea, intervenţia nu a fost una tocmai reuşită, aşa că a trebuit să dea şi mai mulţi bani ca să repare ce a stricat, în total peste 25.000 de lire. “Am suferit cel mai mult ca să îmi repar dinţii. Acum, trebuie să fiu anesteziată de fiecare dată când îmi fac un simplu detartraj”, spune Katie Price.
Chiar dacă era foarte slabă, Jordan şi-a făcut liposucţie la numai 20 de ani, iar acum recunoaşte că a făcut o mare greşeală. “Nu a avut efect. Eram mult prea slabă. Nu era nici un fel de grăsime de extras, aşa că a fost foarte dureros şi periculos”, a mărturisit Katie.
Katie Price şi-a făcut şi rinoplastie în 2007, pentru că nu îi plăcea nasul său. De asemenea, este dependentă de solar, unde merge de 4 ori pe săptămână.