Supranumit de apropiați omul-orchestră, recunoscut pentru interpretările sale la nai, Damian Drăghici a fugit din România înainte de 1989.

„Comunismul, frica de armată și dorința de a depăși limitele comunității mele m-au determinat să plec din țară. Îmi era frică să mă duc în armată. M-am internat și în spital ca să scap de armată”, a povestit românul care a studiat la prestigiosul Colegiu de Muzică Berklee din Boston, Massachuttes.

Până la succes, Damian a avut de suportat umilințe mari. La 18 ani a fugit din țară și a nimerit în Grecia. Unde, a recunoscut el, cerșea pe la mese.

„M-am simțit cerșetor și mulți ani după ce n-am mai fost cerșetor. Cel mai umilitor, cel mai cumplit era când un ospătar arunca apă pe mine sau îmi dădea câte un șut un fund să plec de acolo!”, a povestit Drăghici.

„Eu credeam că voi ajunge în Occident, în Grecia sau în America, și voi avea succes imediat. Umilința era și o victimizare a mea. Simțeam că meritam ceva mai bun. Fug de 40 de ani să fiu un muzicant de cârciumă. Dar am auzit o voce deasupra capului meu și chiar dacă aveam momente când mă dărâmau, mă ridicam și-mi spuneam că voi ajunge mare”, a mai spus muzicianul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.