"Primăvara a venit cu multă liniște pentru mine și, chiar dacă unele planuri nu s-au concretizat, nicio umbră nu s-a oprit peste sufletul meu. Mă simt senină și le iau pe toate încet, cu calm și bucurie. Săptămâna care se încheie am petrecut-o cu Sofia. Doar câteva ore am ieșit fără ea - am avut niște întâlniri pentru proiecte viitoare- și, cât am stat acasă, ne-am manifestat talentul "pictoricesc", drept pentru care camera ei este plină de foi pictate de noi în toate culorile și formele. Recunosc, e mai tare ca mine la desen.
Dragoș (n.r- actorul Dragoș Bucur, soțul Danei) mai are câteva zile de filmări - parcă nu se mai încheie - și ne vedem foarte puțin. Ziua e mai ușor, mă iau cu jocuri, cu activități casnice și extracasnice și timpul trece repede, dar seara mă topesc de dor. Vine târziu în noapte și e frânt, așa că nu apucăm să vorbim prea mult. În perioade din astea sunt recunoscătoare că au fost inventate telefonul mobil și internetul:). Când termină filmările plecăm într-o minivacanță. Noi trei", a scris Dana Nălbaru pe blogul personal, unde a postat și fotografiile de mai jos în care putem remarca noul ei look.
Dana Nălbaru s-a născut la data de 23 octombrie 1976 în Brașov. Face parte din trupa Hi-Q. În viața personală este căsătorită cu actorul Dragoș Bucur (35 ani), cu care are împreună o fetiță, Sofia (6 ani).
Citește și: