Dana Săvuică, în vârstă de 44 de ani, a fost nevoită să slăbească în ultima perioada la recomandarea medicului, din pricina unor probleme la coloană. Totuşi, ceea ce se dorea a fi o simplă scădere în greutate a motivat-o pe vedetă să facă mai mult de atât şi anume să atingă dimensiunile pe care le avea la vârsta de 20 de ani.
"Mi-am dorit să scad în greutate şi să îmi remodelez talia. Pentru a ajunge la dimensiunile de acum 20 de ani, am ţinut o cură cu un produs pentru slăbit. La început am dat jos câteva kilograme şi asta s-a văzut, dar, după trei luni de cură, mi-am remodelat talia şi am reuşit să am cu 15 cm în minus. Astfel, de la 80 de cm am ajuns să am 65 de cm în talie, aproape cât aveam pe vremea când eram fotomodel", a mărturisit Dana Săvuică.
"Mi-am remodelat corpul"
Vedeta nu mai are voie să facă sport şi duce un stil de viaţă extrem de sănătos.
"Nu îmi pot permite să mă mai îngraş, căci durerile de spate ar fi insuportabile şi toţi cei care suferă de spondiloză lombară vor fi în asentiment cu mine. Este important să ai ajutor în lupta cu kilogramele, mai ales atunci când singurul sport pe care îl poţi practica este înotul. Odată cu această cură, mi-am schimbat stilul de viaţă, mănânc mai puţin şi am slăbit vizibil”, a mai adăugat vedetă.