Ipostază inedită, joi, pentru Daniel Pancu și Mircea Bornescu. Cei doi foști fotbaliști au participat la tragerea la sorți a Cupei Centenarului. Cel mai mare turneu de fotbal pentru copii, din țară este organizat de Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Sport pentru Toți, în vacanța de toamnă, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie.

Daniel Pancu, ambasador al Cupei Centenarului, s-a jucat cu mingea ”mică”. A jonglat cu bila

Daniel Pancu, ambasador al Cupei Centenarului, s-a jucat cu mingea ”mică”. A jonglat cu bila

Cel mai mare turneu din țară, pe Național Arena

Aceștia au tras din urne grupele categoriei de vârstă 2008 (copii născuți în acest an), alături de directorul Companiei, Cezar Stancu.

”Este un vis pentru acești copii, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, să joace pe Național Arena. Eu nu am avut ocazia asta. Mi-ar fi plăcut să am un băiat pe care să-l văd jucând, încă de mic, pe cel mai mare și frumos stadion din țară. O să-mi fact timp să urmăresc măcar finalele ”, a mărturisit Libertatea, Daniel Pancu, ambasador al Cupei Centenarului.

Cu ocazia turneului, destinat copiilor născuți în anii 2012, 2011, 2010, 2009 și 2008, la care s-au înscris în jur de 250 de echipe, micii fotbaliști vor avea parte de multe surprize. La festivitatea de deschidere se va face Hora Unirii, după intonarea imnului național.

CITEȘTE ȘI:

Motivul incredibil pentru care Alex Velea nu poate fi încă tată și-n acte! Castellano a respins notificarea primită de la instanțele din România

A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
PARTENERI - GSP.RO
A fost vedetă în anii 1980, iar acum a ajuns să doarmă de 4 ani într-un cimitir: „Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”
BOMBĂ! Ramona Olaru a scăpat porumbelul, în direct la Antena 1. Dani Oțil și-a pus mâinile în cap: ‘Aoleu, nu la TV’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ramona Olaru a scăpat porumbelul, în direct la Antena 1. Dani Oțil și-a pus mâinile în cap: ‘Aoleu, nu la TV’
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Observatornews.ro
A fost prins criminalul Elenei, românca ucisă cu sălbăticie în Italia: "Ce s-a întâmplat este de neimaginat!"
Horoscop 22 aprilie 2021. Fecioarele au nevoie de o concentrare reală pe ceea ce contează pentru ele
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2021. Fecioarele au nevoie de o concentrare reală pe ceea ce contează pentru ele
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Știrileprotv.ro
Un bărbat este acuzat că nu s-a prezentat la lucru timp de 15 ani, deși era plătit de spitalul unde lucra. Ce sumă a încasat
Într-o singură zi, un român a devenit de aproape 4 ori mai bogat decât Ion Ţiriac. Cine este acum românul cu cea mai mare avere
Telekomsport
Într-o singură zi, un român a devenit de aproape 4 ori mai bogat decât Ion Ţiriac. Cine este acum românul cu cea mai mare avere
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)