Alexia Eram și fratele ei, Aris, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt perechile care au trecut de jumătatea traseului și continuă aventura din ce în ce mai intensă pe Drumul Soarelui.

„Doamne, cât am muncit ca să ajungem până aici!”, a spus Giulia Anghelescu. „Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge în stage-ul șase”, a declarat Romică Țociu. „Nu-i puțin lucru ceea ce am reușit”, a spus Sânziana Negru. „Am trecut de jumătatea călătoriei noastre pe Drumul Soarelui, iar asta e o mare realizare”, a mărturisit Tony Galeș.

Probe de foc la „America Express”, sezonul 6

„Sperăm să ajungem cât mai departe în acest concurs”, a punctat Alexia Eram. Dar cum, de la etapă la etapă, dificultatea provocărilor sporește, elanul lor va fi întâmpinat de probe de foc care le vor testa rezistența fizică.

Astfel, concurenții vor experimenta un crâmpei autentic din viața aspră, austeră, dar pitorească a oamenilor din cultura inca: vor fi nevoiți să renunțe la rucsacurile America Express pentru o serie de misiuni care vor face înaintarea pe traseu și mai anevoioasă, pentru că poverile vor fi tot mai greu de dus.

Urmările vijeliei care a făcut prăpăd în București și pe autostrada A1: o femeie a murit în Otopeni, mașini zdrobite de copaci, trafic aerian afectat
Recomandări
Urmările vijeliei care a făcut prăpăd în București și pe autostrada A1: o femeie a murit în Otopeni, mașini zdrobite de copaci, trafic aerian afectat

„A fost o cursă nebună”, a spus Alexia Eram. „Simțeam că nu mai pot să respir. Se tăiase gazul de tot. Eram epuizat”, a povestit Vlad Huidu. Cursa are o miză extrem de importantă: calificarea la jocul pentru prima amuletă și Joker-ul etapei.

america-express-concurenti-8Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Iuliana Pepene și Sonia Simionov, eliminate de la „America Express”, sezonul 6

Iuliana Pepene și Sonia Simionov au fost eliminate de la America Express – Drumul Soarelui în ediția difuzată pe 22 noiembrie. Cele două au concurat în cursa pentru ultima șansă cu Alexia și Aris Eram, dar și Romică și Cătălin Țociu.

„Mie îmi pare rău că plecăm doar pentru că sunt convinsă că mai aveam amândouă lucruri de demonstrat, nu neapărat altora, cât nouă. Sunt foarte multe părți frumoase în America Express și sunt convinsă că voi descoperi că au fost și mai multe, după ce mă voi gândi acasă la tot ce am trăit. Sunt foarte mândră de noi”, a declarat Sonia.

Elena Udrea, primele declarații la ieșirea din închisoare: „Văzând cine face politică azi mai că m-ar bate gândul să revin. Glumesc. Am făcut Gala Bute cu mândrie”
Recomandări
Elena Udrea, primele declarații la ieșirea din închisoare: „Văzând cine face politică azi mai că m-ar bate gândul să revin. Glumesc. Am făcut Gala Bute cu mândrie”

„N-am fost tristă. Dar am avut un strop de dezamăgire, pentru că știu că mai aveam multe de arătat în acest concurs. Și am simțit, în același timp, o mare de bucurie, la gândul că o să ajung acasă, pentru că mi-e dor de casă. Acolo unde merg cu capul sus!”, a spus Iuliana.

7 comentarii
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

N3gry90 04.01.2024, 04:12

Au fost niste probe foarte dificile

Avatar comentarii

Andreeafunduc 01.12.2023, 19:05

O competitie foarte grea. Cinste lor!

Avatar comentarii

Paulica1968 27.11.2023, 07:10

O emisiune captivantă.....

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.