De ce Elena Cârstea nu a vrut să facă copii: „Să aduc pe lume un copil care iese strâmb”. Artista a adoptat două fete

Comentează
Elena Cârstea - podcast Mihaela Tatu

Elena Cârstea a vorbit deschis despre unul dintre cele mai sensibile subiecte din viața sa: maternitatea. Stabilită în Statele Unite, artista a explicat de ce nu a avut copii biologici și cum adopția i-a schimbat complet destinul.

Viața Elena Cârstea a fost definită de decizii asumate și curajoase, care au stârnit de-a lungul timpului numeroase reacții. Stabilită de peste două decenii în Statele Unite, artista continuă să vorbească deschis despre cele mai importante capitole din viața sa, inclusiv despre maternitate, adopție și motivele pentru care nu a avut copii biologici.

Invitată recent într-un podcast, Elena Cârstea a abordat un subiect intens dezbătut în trecut: decizia de a nu deveni mamă biologică. Artista a explicat că această alegere nu a fost una întâmplătoare, ci influențată de motive medicale.

„Am RH negativ”, a spus ea fără rețineri, subliniind că o eventuală sarcină ar fi implicat riscuri semnificative. Cu toate acestea, dorința de a avea copii nu a dispărut, ci a luat o altă formă.

Elena Cârstea a fost criticată când a adoptat fetele

În anii ’90, viața artistei s-a schimbat radical odată cu apariția celor două fiice adoptate, Sanda și Adriana. Pentru Elena Cârstea, acest pas a însemnat împlinirea visului de a deveni mamă, chiar dacă nu în sensul tradițional.

Artista vorbește cu emoție despre acea perioadă și recunoaște că nu a fost un drum ușor. A fost adesea criticată, inclusiv de persoane apropiate, iar unele comentarii au lăsat urme. Cu toate acestea, a rămas fermă în decizia sa.

„Câtă lume m-a blamat că am adoptat copiii. Colegi care au venit să-mi spună «Dar ce ți-a trebuit ție?». Mă, dar ce te freacă pe tine grija ce fac eu cu viața mea? Dacă eu vreau să adopt 100 de copii, care-i problema ta, până la urmă? Fă și tu! Sau fă altceva, construiește case pentru oameni dacă nu-ți plac copiii! Fă altceva! Dar de ce trebuie să mă judeci tu pe mine că eu n-am putut avea copii? Repet! Am RH-ul negativ. Eu nu vreau să aduc pe lume un copil care iese strâmb sau nu e cum trebuie, da? Și cu asta punct. I-am luat gata făcuți. Am sărit procesul etapei. Ok?”, a explicat ea în podcastul Mihaelei Tatu.

O viață nouă în Statele Unite

Mutarea în Statele Unite a venit ca o continuare firească a responsabilităților asumate. Deși în România se bucura de succes pe plan muzical, Elena Cârstea a ales să își pună cariera pe plan secund pentru a se dedica familiei.

„N-am cântat deloc în State pentru că n-am vrut. Eu m-am dus în State cu gândul să-mi cresc copiii, să pot să le dau atenție, să nu intre în droguri, să nu intre în cercuri dubioase și eu cred că am reușit să fac asta”, a mărturisit artista, explicând că prioritatea sa a fost să le ofere fiicelor un mediu sigur și echilibrat.

„Când le-am adoptat pe fetele mele, care sunt mari acum, sunt femei în toată firea, de 26 și de 28 de ani, aș fi plecat cu tot căminul după mine. Nu mai pot să intru într-un cămin (de copii, n.r.), că mă apucă strechea direct, că nu pot să-i ajut. Sunt momente în care nu m-am putut ajuta pe mine personal, nu mai pot să fac niște lucruri pe care mi le-aș fi dorit să le fac în stilul meu, că așa a fost să fie viața mea, ciudată, și controversată, și zbuciumată…”, i-a povestit Mihaelei Tatu.

Cu ce se ocupă cele două fiice ale Elenei Cârstea

Astăzi, cele două fiice au devenit femei independente. Una dintre ele activează în Garda Națională a Statelor Unite, iar cealaltă a ales inițial același drum, însă ulterior s-a orientat către studii juridice, dorind să devină avocat.

„Sanda a rămas în Armată, e în Garda Națională. Acum, au chemat-o la ordin zilele trecute, nu știu când se va întoarce acasă, peste o săptămână, două, o lună, două, trei, un an... Adriana, cea mică, a fost și ea în Armata Statelor Unite pentru 3 ani, a fost în Coreea plecată un an, după care n-a vrut să mai rămână, s-a retras și s-a dus la facultate în Colorado, unde studiază să devină avocat. A vrut inițial Medicină, nu i-a plăcut și s-a mutat la Legal.

Eu nu m-am băgat în viața copiilor mei când au crescut, pentru că eu le-am dat lucrurile necesare ca să reușească în viață, restul depinde de ele. Eu le-am spus: «Eu nu pot să trăiesc în locul vostru. Eu mi-am făcut treaba, mi-am trăit viața și mi-o trăiesc în continuare. E rândul vostru». Orice le-ai spune, și voi toți cei care aveți copii știți asta, ei trebuie să treacă prin experiențele lor personale, pentru că altfel nu învață. Sigur că mă trec fiori când mă gândesc la Sanda”, a dezvăluit artista în podcastul „Despre Femeie cu Mihaela Tatu”.

Pe plan personal, artista și-a găsit liniștea alături de soțul ei, Glenn Muttart, despre care vorbește cu recunoștință. După ani agitați, a ales un stil de viață mai calm, departe de lumina reflectoarelor.

Privind în urmă, Elena Cârstea spune că nu regretă nicio decizie. Ba mai mult, a mărturisit că și-ar fi dorit să adopte chiar mai mulți copii, dovadă a modului profund în care înțelege maternitatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!