Jackson, în vârstă de şapte ani, a fost înfiat de actriță în 2012. Atunci când acesta avea trei ani, i-a spus mamei sale să ”Eu nu sunt un băiat!”.

„Am crezut că fiul meu, este băiat, dar este fată…”, a mărturisit actriţa, potrivit Daily Mail. ”Da, şi eu credeam că e băiat. Până când s-a uitat la mine când avea trei ani şi mi-a spus: ‘Eu nu sunt un băiat!’”, a povestit Theron.

Deși a adoptat o fată și un băiat, actrița spune că are acum ”Două fete frumoase pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez şi să le văd cum evoluează. S-au născut aşa cum sunt şi sunt în locul în care se vor descoperi pe măsură ce vor creşte şi unde vor fi cine vor dori să fie; nu decid eu acest lucru”.

În interviul în care a vorbit despre cei doi copii ai săi, celebra actriță sud-americană spune că ”Rolul meu ca părinte este să le celebrez, să le iubesc şi să mă asigur că au la dispoziţie tot ceea le este necesar pentru a fi ceea ce vor să fie. Şi voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru copiii mei, ca ei să aibă acest drept şi să fie astfel protejaţi”.

Actrița câștigătoare a premiului Oscar pentru rolul din Monster este mama a doi copii, Jackson, pe care l-a adoptat în 2012 și August, adoptată în 2015, scrie Agerpres.


Citește și: După moartea de meningită a elevei de 18 ani de la „Lazăr”, toată clasa ei a fost trecută preventiv pe antibiotice


 

Becali i-a dat Teodorei 1 milion de euro la nuntă. Cât a primit de la frații Ioan şi Victor Becali
GSP.RO

Becali i-a dat Teodorei 1 milion de euro la nuntă. Cât a primit de la frații Ioan şi Victor Becali

Horoscop 15 octombrie 2019. Capricornii fac un pas important pe plan profesional
HOROSCOP

Horoscop 15 octombrie 2019. Capricornii fac un pas important pe plan profesional