Maria Marinescu, fashion designer, este invitata ediției de duminică a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de ora 23:30, la Kanal D. Maria Marinescu s-a născut într-o familie privilegiată, și mult timp, a fost nelipsită de la petrecerile high life-ului bucureștean.

A absolvit liceul în America și s-a specializat în design vestimentar la Paris. Relațiile Mariei Marinescu cu bărbați celebri și bogați au adus-o pe aceasta adeseori pe prima pagină a tabloidelor. Și-a dezvoltat o carieră în fashion, este fashion designer, stilist, iar aparițiile sale nu trec niciodată neobservate.

Ce zice Maria Marinescu despre Andreea Esca

„Ce înseamnă pentru dumneavoastră sărăcia?”, „De ce v-a dat afară Andreea Esca?”, „Ce ați avut de imparțit cu Mihaela Rădulescu?”, „Vă vizitați fostul soț la închisoare?”, „ V-ați făcut femeie de casă?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care designerul Maria Marinescu este invitată să răspundă duminică, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

În clipul video de prezentare a ediției, Maria Marinescu a și răspuns succint la câteva întrebări. „De ce v-a dat afară Andreea Esca?”, a întrebat-o Denise Rifai, fără să fie prezentat în clipul video contextul. Atunci, Maria Marinescu a răspuns: „Ea este foarte riguroasă, foarte punctuală, și mi-a spus: «Maria, ești neserioasă, nu mai poți să lucrezi la noi»”. Rămâne de văzut ce alte declarații va face Maria Marinescu despre Andreea Esca și colaborarea cu Pro TV.

România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”
Recomandări
România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”

Cum o îmbrăca Maria Marinescu pe Andreea Esca la Pro TV

Mereu în sacou, mereu în ținute elegante, așa își făcea Andreea Esca apariția la Știrile Pro TV. În 2021 însă, prezentatoarea impresiona cu ținute diferite, însă la fel de elegante, de speciale. Vedeta purta cămăși deschise la culoare, iar detaliile au ieșit în evidență.

A avut funde la gât, accesorii remarcate și apreciate de cei care o urmăreau și o urmăresc zi de zi la Pro TV. Andreea Esca și-a arătat și ea încântarea despre noile ținute pe rețelele de socializare, acolo unde a dezvăluit cine o ajuta din punct de vedere vestimentar atunci când apare la pupitrul Știrilor Pro TV.

andreea esca imbracata de maria marinescu la strile pro tv (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Era vorba despre Maria Marinescu. Ea era cea care a gândit ținutele elegante ale vedetei de la Pro TV, cămășile, fundele speciale. Și designerul vestimentar a confirmat pe pagina ei de Instagram că i-a ales hainele Andreei Esca pentru cele mai recente apariții de la Pro TV. „Styled by me”, a scris ea în mediul online.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Gpsc 04.05.2025, 18:29

Daaa...mare duamna,designer Maria Marinescu! Noroc cu tac su vitreg ... bleah

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.