"Azi s-a definitivat juriul show-ului "România danseaza". Dacă CRBL a fost deja anunțat, iată că numele femeii lângă care voi avea onoarea să stau preț de câteva luni sau chiar ani a fost stabilit.
Din ratiuni contractuale, nu vă pot spune numele ei. Pot doar să vă spun că e cineva ce ar putea reprezenta un model pentru orice femeie, nu din România, ci din lume. De la eleganță, rafinament, ținută, discurs, până la carieră și la faptul că e un artist ce aduce copleșitor de multă frumusete pe scena.
E o onoare să lucrezi cu un asemenea om. Și pot să-mi fac o autocritica asumată, permițându-mi să vă mărturisesc faptul ca unele decizii în calitate de jurat, îmi vor fi influentate si de verdictul ei ca specialist în dans", a scris MIhai Bendeac pe site-ul de socializare Facebook.
"România Dansează" are la bază formatul "Got To Dance", program lansat în 2009 în Marea Britanie care a ajuns deja la sezonul 4. Succesul acestui talent -show se bazează pe emoții, senzații, trăiri toate transmise de oameni obișnuiți prin intermediul dansului. Emisiunea va debuta în această primăvară, la Antena 1.