Este şi cazul celebrului Brad Pitt care, într-un interviu acordat revistei Esquire, a povestit despre viaţa sa, învăluită în droguri şi marcată de simţul aventurii, din timpul perioadei în care a fost căsătorit cu Jennifer Aniston.
„Simt că mi-am bătut joc de trupul meu mult timp – drogurile au fost de vină. Am şi fost un pierde-vară. M-am purtat ca un tânăr care a crescut într-un bol de sticlă şi care, dintr-o dată, a vrut să descopere lumea. Eu atunci nu am ales calea cea bună pentru asta. Am petrecut mulţi ani făcând tâmpenii”, a mărturisit Pitt.
Actorul mai spune că la Angelina l-a atras tocmai spiritul ei aventuros, maniera în care aceasta a ştiut să ia tot ce este mai bun de la viaţă şi să trăiască intens fiecare clipă. Şi, în ciuda a ceea ce au prevăzut mulţi, tocmai Angelina cea aventuroasă l-a cuminţit pe rebelul Brad Pitt.
Nu este prima dată când actorul vorbeşte despre stilul de viaţă dezordonat dinainte de căsătoria cu Angelina Jolie.
În 2011, el a povestit pentru publicaţia „Parade” că şi-a petrecut anii ’90 „zăcând pe o canapea, într-o vizuină, fumând iarbă”. Pitt a mărturisit că s-a simţit „patetic”, iar viaţa lui părea „fără sens”.
„Cred că şi căsătoria a avut o mare influenţă. Am pretins că mariajul este ceva ce nu avea legătură cu realitatea„, a mai spus actorul.
Brad Pitt a format un cuplu cu actriţa Gwyneth Paltrow în perioada 1994-1997. În ’98 a întâlnit-o pe Jennifer Aniston. Ei s-au căsătorit în anul 2000 şi au divorţat cinci ani mai târziu, când Pitt a întâlnit-o pe platourile de filmare pentru pelicula „Domnul şi doamna Smith” pe Angelina Jolie, de care s-a îndrăgostit.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Urmărește-ne pe Google News
Reghecampf a devenit din nou tată, prima imagine cu fiul său. A dezvăluit și numele, este de origine irlandeză
GSP.RO
Reghecampf a devenit din nou tată, prima imagine cu fiul său. A dezvăluit și numele, este de origine irlandeză
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Playtech.ro
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Observatornews.ro
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Știrileprotv.ro
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“