În vârstă de 40 de ani, vedeta indiană Aishwarya Rai este una dintre cele mai seducătoare vedete din lume. Superba divă de la Bollywood a fost una dintre cele mai rafinate prezenţe de la Festivalul de Film de la Cannes.
Fermecătoarea Aishwarya Rai, care a avut o relaţie cu binecunoscutul star indian Salman Khan, şi-a făcut apariţia pe covorul roşu într-o rochie de culoare aurie, tip sirenă, în care a arătat extraordinar de bine.
Rochia i-a pus foarte bine în evidenţă formele aproape perfecte. Indiferent din ce poziţie a fost fotografiată, vedeta indiană a arătat incredibil. Pe lângă ţinuta care i-a marcat foarte bine atuurile fizice, Aishwarya Rai a ales şi un machiaj care i-a pus foarte bine în valoare trăsăturile.
Toţi ochii au fost pe ea la Cannes, unde diva bollywoodiană a făcut furori cu frumuseţea sa.

INFO

Aishwarya Rai este actriţă şi model. A cunoscut faima mondială după ce a câştigat titlul de Miss World în anul 1994. A debutat în cinema cu pelicula „Iruvar”, din anul 1997. A avut o relaţie tumultuoasă cu Salman Khan, cel despre care s-a spus că ar fi iubitul Iuliei Vântur. Legătura amoroasă a celor doi actori indieni a durat din 1999 până în 2001. Din anul 2007, Aishwarya Rai este căsătorită cu actorul Abhishek Bachchan şi are o fetiţă.
FOTO: HEPTA

Abdulkadir Cam, turcul acuzat că a ucis-o pe Mirela Bîtfoi, pune crima pe seama bolii de care suferă: „Îi dau lacrimile când vorbește despre ea”
Recomandări

rai10.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Taxa pe care trebuie să o plătească toți românii care merg în Grecia. Se aplică din această vară
FANATIK.RO

Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro

Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
GSP.RO

Planta banală care te scapă de dureri. O găsești acum pe străzi, dar și în parcuri, însă poate nu știi ce efect uimitor are

Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Știrileprotv.ro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

A murit Costel Corduneanu. Liderul temutului clan de interlopi a încetat din viaţă într-un spital din Târgu Mureș
Observatornews.ro
A murit Costel Corduneanu. Liderul temutului clan de interlopi a încetat din viaţă într-un spital din Târgu Mureș
Horoscop 15 aprilie 2024. Berbecii au parte de o zi care îi va scoate din rutină, va ține departe gândurile rele și îi va încuraja să facă noi planuri
HOROSCOP

RECOMANDĂRI