Daniela, presupusa „iubită secretă” a lui Guţă, a susţinut în emisiunea „Cancan TV” de la Acasă TV, că artistul s-ar fi iubit cu ea, deşi fratele interpretului tocmai încetase din viaţă.
„În public era foarte afectat, dar cu mine n-a fost aşa. Eu n-aş putea să mă f*t cu soră-mea moartă pe masă. Pe data de 4 ianuarie, când fratele lui a murit, el a trimis şoferul să mă aducă de la Timişoara ca să fiu alături de el. Şi deşi fratele lui era mort, cu mine se iubea bine mersi în cameră. Aia nu mai e durere în suflet, să-ţi moară fratele şi tu să te f**i cu cineva”, a susţinut Daniela.
Aşa-zisa „iubită secretă” a lui Nicolae Guţă a dezvăluit şi versiunea sa despre această relaţie pasionantă.
„L-am cunoscut la hotelul în care eu lucram. Mi-a plăcut cum cântă, m-am dus să fac o poză cu el şi apoi m-a pupat pe obraz. Mi s-a părut interesant şi puţin mai încolo a venit să-mi ceară numărul de telefon şi i l-am dat. (…) Mă iubea cu suflet, stăteam până la 6-7 dimineaţa unul în braţele celuilalt. Îmi spunea ‘să moară Nicoleta mea dacă m-a mai f***t cineva ca tine’. Ştia să mă ia în braţe, ştia să mă mângâie, mi-a zis ‘te iubesc’ după două luni. Bineînţeles că l-am crezut, atât de bine îmi spunea că direct la suflet îmi intra. Am petrecut Sărbătorile cu el la Petroşani, m-a chemat şi am venit cu taxi din Timişoara până acolo”, a povestit Daniela.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.