Printre primii impresari și agenți de concerte din România postdecembristă (a avut pe mână prima trupă de manele, cu care a devenit celebru Liviu Vârciu, L.A., formațiile prin care a trecut soția lui, Exotic și apoi Blondy, dar și artiști ca Akcent, Alex Velea ori Smiley), Lucian Mitrea e acum unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din județul Ilfov. Fix la granița dintre orașul Pantelimon și comuna Cernica, soțul Andreei Bănică a construit blocuri cât să ocupe o stradă întreagă!

Peste 100 de apartamente sunt în ansamblul de trei clădiri ridicate în regie proprie, iar cele mai multe deja au fost vândute, confirmându-i lui Lucian că a avut fler când s-a băgat în afaceri imobiliare.

Din impresar, soțul Andreei Bănică a ajuns magnat imobiliar! Lucian Mitrea e proprietarul unei străzi cu blocuri din Ilfov
FOTO: Lucian și Andreea Bănică împreună cu Sofia și Noah

Acest nou drum ales de el e mult mai profitabil decât muzica, deși nici comisioanele încasate de pe urma artiștilor nu erau de colo. Așa se face că, în prezent, Lucian nu se mai ocupă nici măcar de agenda soției lui, preferând să se dedice tranzacției și construcției de locuințe.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

De multe ori, poate fi văzut străbătând Bucureștiul cu bicicleta ori cu scuterul, în căutare de proprietăți pe care să le cumpere și apoi să le revândă ori de spații virane unde ar putea ridica o casă sau un bloc.

În cei 25 de ani de relație, din care 11 ca soț și soție, Andreea Bănică și Lucian Mitrea și-au băgat în portofoliu proprietăți în Eforie Sud, de unde sunt originari, plus două apartamente în centrul Capitalei. De locuit, locuiesc însă într-o casă mare din aceeași zonă a Ilfovului unde Lucian a ridicat ansamblul de blocuri.

66268119_642829089566486_4168421629426139136_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

CITESTE SI:VIDEO/ Luni la spital, sâmbătă la… bal! Kempes a cântat pe scenă într-un fotoliu, cu mâna-n ghips

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Județul din România unde e bine să te muți astăzi pentru o viață liniștită și fericită. Se află într-o zonă istorică și spectaculoasă, are un potențial uriaș de dezvoltare, aici salariile cresc mereu
FANATIK.RO
Județul din România unde e bine să te muți astăzi pentru o viață liniștită și fericită. Se află într-o zonă istorică și spectaculoasă, are un potențial uriaș de dezvoltare, aici salariile cresc mereu
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Orașul străin aflat aproape de România unde se vorbește limba română. Aici găsești cazări foarte bune și mâncare foarte gustoasă, iar prețurile sunt mici
FANATIK.RO
Orașul străin aflat aproape de România unde se vorbește limba română. Aici găsești cazări foarte bune și mâncare foarte gustoasă, iar prețurile sunt mici
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI