De Florian Gheorghe,

Pregătită și încurajată de emerita artistă și profesoară Viorela Filip, artista și-a îndeplinit visul, acela de a studia muzica la un nivel profesionist. E un caz rar în branșa muzicii populare, cei mai mulți dintre colegii săi de scenă mulțumindu-se cu talentul nativ, poate puțin șlefuit, care le aduce o brumă de popularitate și suficiente beneficii materiale cât să ducă un trai peste nivelul mediu.


Viorica Chiurciu alături de marea profesoară și solistă Viorela Filip (stânga)

“Am avut marele noroc să o întâlnesc pe Viorela Filip, o artistă completă, care îmbină cariera didactică muzicală cu arta interpretativă. Faptul că azi studiez muzica la Conservator este și datorită domniei sale. Nu pot să nu le mulțumesc însă profesorilor care m-au pregătit și mă pregătesc, regretata profesoară Ecaterina Moravek și Sandra Roman-Marc, care, de asemenea m-a îndreptat spre Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca”, spune cântăreața de folclor, explicându-ne și de ce a ales Academia Gheorghe Dima, cunoscută drept Conservatorul de Muzică din Cluj: e singura pe care o poate urma la frecvență redusă!

Diploma pe care o va obține de la Conservator nu va fi prima pentru Viorica Chiurciu. Absolventă, în tinerețe, a Facultății de Medicină Veterinară, interpreta de folcloreste, la bază, doctor în științe medicale și lucrează în cercetare.

Citeşte şi:

Dragomir i-a sugerat lui Gino: "Să le dea celor doi copii rămași orfani câte 500.000 €". Reacția unchiului victimei lui Mario
GSP.RO

Dragomir i-a sugerat lui Gino: "Să le dea celor doi copii rămași orfani câte 500.000 €". Reacția unchiului victimei lui Mario

Horoscop 21 octombrie 2019. Gemenii au o zi încărcată de emoții. Citește previziunile pentru toate zodiile
HOROSCOP

Horoscop 21 octombrie 2019. Gemenii au o zi încărcată de emoții. Citește previziunile pentru toate zodiile