Dorian Popa a locuit până acum câțiva ani într-o garsonieră din sectorul 3 din București. Din 27 mai 2022, artistul și-a scos locuința la închiriat în regim hotelier. Într-un vlogg pe Youtube, Dorian a spus câți bani a făcut până acum din această afacere legală.
În aproximativ o lună și jumătate, Dorian Popa a câștigat 2.500 de euro din garsoniera pe care a scos-o la închiriat. „Au venit deja 15 clienți, fraților. (...) Este muncă serioasă și legală.
Până acum, prin intermediul Booking, garsoniera a realizat nici mai mult, nici mai puțin de 2.500 de euro într-o lună și un pic de subînchiriere sau închiriere în regim hotelier. Se pare că al nostru calcul de a nu o da în chirie lunară a fost extrem de reușit, de bun augur”, a spus el pe Youtube, chiar din garsoniera sa.
Garsoniera a fost de curând renovată, are un design modern în negru, alb și gri. Este puternic luminată și asortată, la fel și bucătăria, dar și baia. Locuința are în total 37 de mp și e situală la aproximativ 3 kilometri de centrul Bucureștiului, scrie pe booking.ro, site-ul de închirieri.
O noapte de cazare în garsoniera lui Dorian Popa costă 643 de lei.