EXCLUSIV/ Două procese identice în Compact, dar cu verdicte diferite. Foștii membri au dreptul să folosească numele, Leo Iorga nu!

Comentează

Regăsirea sub aceeași trupă, după două decenii, a fostilor membri Compact, i-a redechis lui Paul Ciuci, cel ce a înregistrat marca muzicală în interes propriu, pofta de procese.

Deși instanța le-a acceptat și pârâților Costi Cămărășan și Adrian Ordean să se poată prezenta oficial Compact B, așa cum s-au prezentat o bună  perioadă (1988-1996), conform unei decizii judecătorești anterior luată, Leo Iorga, artistul ce a ținut vie povestea Compact nu se poate bucura din nou de acest privilegiu. Acest lucru deşi e îndreptățit, ca toți ceilalți.

În urmă cu ceva ani, Ciuci a reușit, apelând la instanță, să-i interzică  lui Leo Iorga să se mai asocieze de populara titulatură muzicală. Paradoxal, în noua încercare a lui Ciuci de a-i opri în instanță, în același mod, și pe ceilalți foști colegi, acțiune respinsă de tribunal, Leo Iorga a fost ”sărit”.

Arhiva foto

Două procese identice în Compact, dar cu verdict diferit. Foștii membri au dreptul să se folosească  de titulatură, Leo Iorga nu!

În ceea ce-l privește, în procesul similar în care a fost pârât, ce s-a pronunțat în urmă cu trei ani, decizia nu a fost anulată. Prin urmare, până  la rezolarea problemei, Leo Iorga este solist invitat în Compact B, trupă ce a susținut un mare concert în București, sâmbătă seara, la cea mai mare sală de evenimente din oraș.

După 2013, Leo Iorga a ajuns să fie târât prin tribunal, după ani buni în care a fost la microfonul formației Compact, de Paul Ciuc. Acesta din urmă a solicitat în instanţă ca solistul să nu mai folosească marca “Compact” în afişe, reclame, spectacole, să înceteze tipărirea, editarea sau promovarea oricăror material. Deși nu a pretins drepturi compensatorii, Ciuci a fost aspru criticat pentru demersul său de toată  tagma muzicală, mai ales că Leo Iorga este de ani buni într-o luptă continua cu o boală gravă.

Sentința nu este definitivă, Paul Ciuci a făcut recurs și se așteaptă un nou termen la acest controversat proces care murdărește imaginea unei frumos nume din istoria muzicală românească.

Frații proxeneți din Vaslui care riscă 600 de ani de închisoare. Prin ce metode își torturau prostituatele în Spania

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Președintele PNL, Ilie Bolojan, alături de Dan Motreanu, unul dintre cei mai importanți oameni din partid. Foto: Hepta
16:01
PNL a decis să voteze în Parlament Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD. Cum a explicat Ilie Bolojan
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:56
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD. Siegfried Mureșan: „Țara are nevoie de guvern și altul nu se poate”
Ultimele știri
18:40
Trafic feroviar blocat între Brașov și Hărman din cauza unei defecțiuni la un tren CFR Călători. Patru trenuri sunt oprite în gări
15:56
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD. Siegfried Mureșan: „Țara are nevoie de guvern și altul nu se poate”
17:42
Profesorii de la Liceul „Grigore Moisil” din Iași au creat un ghid practic de folosire a AI pentru predarea la clasă
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!